În curând, vom avea vinuri sustenabile la nivel european
Premieră pentru Republica Moldova. Filiera vitivinicolă din țara noastră va avea, în curând, un cod de sustenabilitate. Cu denumirea „Vinul Moldovei Sustenabil”, acesta va promova practicile de producție prietenoase mediului și cu impacte benefice, atât economic, cât și social.
Diana Lazăr, șefa industriei vitivinicole, Proiectul „APM” (USAID): „Sustenabilitatea vinurilor este un concept care combină trei piloni de bază care se regăsesc în afacerile durabile, și anume: politicile prietenoase mediului în cadrul unei afaceri prin care nu se aduc prejudiciului mediului ambiant. Al doilea pilon ține de aspectele social-economice și grija față de angajați, achitarea unor salarii decente, achitarea impozitelor la timp. Al treilea pilon: durabilitatea afacerii în termeni de rentabilitate, profitabilitate și avantajele economice care le aduce pentru economia națională.”
Proiectul-pilot lansat recent susține dezvoltarea unui domeniu capabil să facă față schimbărilor climatice și provocărilor de pe piața globală.
Diana Lazăr, șefa industriei vitivinicole, Proiectul „APM” (USAID): „Piața principală a vinurilor noastre și UE cere din ce în ce mai mult vinuri sustenabile, naturale, organice, produse în baza unor practici care sunt prietenoase mediului și economic avantajos.”
În perioada 5-9 septembrie, un grup de experți germani ai instituției specializate „Athenga”, sub conducerea renumitului profesor Keith Ulrich, au vizitat podgoriile, cramele și unitățile de turism oeno-gastronomic ale celor șase vinării participante la programul-pilot. După analiza cramelor și podgoriilor, experții străini, împreună cu reprezentanții Proiectului „Agricultura Performantă în Moldova”, finanțat USAID, dar și cei de la Oficiul Național al Viei și Vinului au avut o ședință comună, în cadrul căreia au fost expuse toate concluziile și recomandările.
Evaluările podgoriilor și cramelor au fost efectuate în conformitate cu cele 150 de criterii ale Codului de Sustenabilitate a Vinurilor.
Diana Lazăr, șefa industriei vitivinicole, Proiectul „APM” (USAID): „Codul se numește „Fair-and-Green”, este elaborat de profesori renumiți din universitățile din Germania și implică certificări din partea organismelor de certificare terțe care asigură credibilitatea și certitudinea datelor care se confirmă prin aceste procese.”
Elizaveta Breahnă, director interimar, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Este foarte îmbucurător că suntem susținuți de partenerii noștri de dezvoltare de către APM, USAID. Vreau să zic că nu este un proiect ușor și nu fiecare are posibilitatea, deoarece depinde mult de condițiile climaterice. Începem de la viticultură, ca principalul obiectiv este ca să producem, dar și totodată să nu facem rău mediului înconjurător.”
În condițiile în care viticultura durabilă este în plină expansiune, industria se orientează spre sustenabilitate. Iar la acest capitol, vinificatorii din Republica Moldova mai au mult de muncit.
Elizaveta Breahnă, director interimar, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Avem nevoie ca totul să fie cât mai natural ca să nu poluăm solul, aerul, produsul. Le doresc tuturor celor care au intrat în proicete le doresc curaj, voință și să o ducem la bun sfârșit.”
Cei șase producători vitivinicoli participanți în proiectul-pilot vor putea produce vinuri mai ecologice, însă costul va fi mai mare, în comparație cu tehnologia tradițională.
Elizaveta Breahnă, director interimar, Oficiul Național al Viei și Vinului: „Producătorii care vor fi sustenabili vor avea un sinecost la producere cu mult mai mare în comparațiii cu alții, deoarece vor avea recolte și randamente mai mici. Cred că cel mai mare avantaj va fi saatisfacția că produce o marfă care aduce doar beneficii consumatorului și în numele protecției mediului.”
Diana Lazăr, șefa industriei vitivinicole, Proiectul „APM” (USAID): „Vom încheia proiectul-pilot pe parcursul lunii octombrie. Așteptăm rapoartele finale. Ne propunem că progresăm împreună cu ONVV în baza noului program național de dezvoltare a programului a viticulturii și vinificației în Republica Moldova prin elaborarea unui cod de sustenabilitate pentru filiera vitivinicolă.”
Potrivit studiului „The Global Sustainability Study 2021”, la nivel global, tendințele de consum demonstrează un interes pentru vinurile sustenabile. Astfel, peste 85% dintre consumatori preferă produsele sustenabile, prietenoase față de mediu.