Motorina – e și scumpă, dar nici nu o găsești

Nu doar creșterea galopantă a prețurilor combustibililor de pe piața petrolieră din Moldova, dar, mai nou, și lipsa acestora, sunt două dintre cele mai mari probleme care îi sperie pe conaționalii noștri, în special pe agricultori. În cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, cei din urmă au declarat, din nou, că au ajuns în situația în care, pur și simplu, nu mai au cu ce-și prelucra pământurile.

Alexandru Brânza, reprezentantul Asociației „Forța Fermierilor: „Stațiile nu vând în afară decât în rezervor. Suntem nevoiți să umblăm cu butoaiele în portbagaj ca să nu se vadă la camerele de supraveghere din stații. Parcă o furăm, dar nu o cumpărăm. În toată Uniunea Europeană și în afara ei sunt prețuri preferențiale la motorina agricolă. La noi se așteaptă soluții. Zero. Nu că să-i favorizeze, dar din contra, nu ne creează condiții măcar pentru ca s-o putem procura.”

Întrebat cum s-ar putea soluționa aceste probleme, Brânza a declarat că, cel mai grav este că, potrivit oficialilor, ele nici măcar nu există.

Alexandru Brânza, reprezentantul Asociației „Forța Fermierilor: „ –Cineva vă explică acest lucru? –Nu ne explică nimeni și nici nu o vor face, poate doar dacă îl veți invita pe domnul Bolea. Iertată să îmi fie modestia, dar dumnealui are explicații la tot. El o să spună că sunt stocuri, că noi mințim, că motorina curge gârlă.”

ANRE induce oamenii în eroare, iar autoritățile, deocamdată, nu întreprind nimic concret în acest sens, a spus expertul energetic, Sergiu Tofilat.

Sergiu Tofilat, expert în domeniul energetic: „Uitați-vă ce se întâmplă în vămi, zeci de kilometri de campioane care stau în rând. Deci, este o problemă de logistică. În loc compania să facă două, trei curse pe săptămână, el face una în două săptămâni. Una în două săptămâni. Deci, este o problemă de logistică. Eu tare sper că Guvernul nostru și cu cel al României vor găsi o soluție pentru a debloca situația la vamă.”

Miercuri, 8 iunie când prețul la motorina standard a atins un nou anti-record în Moldova, zeci de stații peci din țară nu mai dispuneau de motorină în stoc. În replică, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a menționat că stocurile de produse petroliere sunt suficiente pentru acoperirea necesitaților curente ale economiei naționale și ale cetățenilor.