Crearea și dezvoltarea clusterelor în Moldova, susținută de UE / VIDEO

Clusterul este un model de afaceri care presupune cooperarea între întreprinderi mici și mijlocii/antreprenori, pe de o parte și structuri de suport din partea autorităților publice, mediul academic, societatea civilă, pe de altă parte. Elementul distinctiv al clusterelor este organizarea flexibilă, fiecare membru îndeplinind anumite activităţi în funcţie de cerinţele pieţei şi de strategia clusterului.

În timp ce la nivel european clusterele s-au afirmat ca un model eficient de competitivitate regională, Republica Moldova abia începe să valorifice avantajele cooperării și asocierii pentru dezvoltarea afacerilor. Turismul, produsele agroalimentare, mobila sau textilele sunt câteva sectoare cu potențial de clusterizare în Republica Moldova.

Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF oferă sprijinul financiar necesar pentru consolidarea acestor lanțuri valorice locale și clusterelor din regiunile Cahul și Ungheni.

Căpșunele, un lanț valoric în regiunea Ungheni

Căpșunele sunt reprezentative pentru regiunea Ungheni, iar inițiativa creării unui cluster bacifer este determinată de câteva avantaje regionale.

Antreprenoarea Zinaida Plămădeală din Ungheni reprezintă Asociația „Berries Group”, care reunește cinci producători de căpșune care au în gestiune anual terenuri cu o suprafață de 40-50 ha, în satele Sculeni și Petrești. Căpșunele sunt reprezentative pentru regiunea Ungheni, iar inițiativa creării unui cluster bacifer este determinată de câteva avantaje regionale. Regiunea Ungheni oferă o sursă stabilă și durabilă de apă pentru irigare, iar culturile bacifere au prezentat dintotdeauna interes pentru fermierii locali mari și mici, fiind generatoare de venituri. Totodată, proximitatea cu Uniunea Europeană oferă acces la o piață de desfacere mare.

Culturile bacifere au prezentat dintotdeauna interes pentru fermierii locali mari și mici din regiunea Ungheni.

În opinia Zinaidei Plămădeală, clusterul este un instrument cu multiple avantaje: „Clusterizarea este o platformă de cooperare eficientă și de creare a parteneriatelor în cadrul lanțurilor valorice, iar acest instrument este unul necesar și oportun dezvoltării sectorului bacifer din raionul Ungheni, dar și pentru toată țara”.

Cooperarea și asocierea mai multor producători au permis ca „Berries Group” să-și mărească volumul de producție, să investească în infrastructura de post-recoltare, inclusiv camere de pre-răcire, camere de păstrare a fructelor și ulterior facilități pentru uscarea fructelor.

Strugurii, un lanț valoric în regiunea Cahul

La Cahul, o altă regiune susținută de UE în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, strugurii sunt un lanț valoric cu potențial de dezvoltare. Producerea strugurilor de masă în raionul Cahul este o ramură cu tradiții care aduce valoare sectorului agrar al regiunii.

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul, Sergiu Tutovan notează că producerea strugurilor de masă în raionul Cahul este o ramură cu tradiții care aduce valoare sectorului agrar al regiunii. În prezent, în raionul Cahul sunt circa 3000 de ha de terenuri plantate cu struguri de masă, recolta medie fiind de 6 tone per ha. Totodată, 40 la sută din producție este direcționată pentru consum local, iar 60% se exportă preponderent în România și alte piețe ale UE, Belarus și Federația Rusă

 

Crearea unui cluster va aduce mai multe beneficii economice, una din priorități fiind accesul în lanțurile de hipermarketuri.

În opinia lui Sergiu Tutovan, crearea unui cluster va aduce mai multe beneficii economice, una din priorități fiind accesul în lanțurile de hipermarketuri, iar pentru aceasta e nevoie de livrarea unor loturi mari de produs de calitate omogenă.

„Clusterul prin esență include un cerc mult mai larg al actorilor lanțului valoric, începând de la producătorii de material săditor, furnizorii de input-uri, producătorii de struguri de masă, depozite frigorifice cu linii de ambalare și sortare și transportatorii de struguri care se vor ocupa de livrarea lor în piețe”, explică Sergiu Tutovan.

Crearea unei structuri integratorii pentru sectorul strugurilor de masă din Cahul ar asigura avantaje economice. Spre deosebire de alte forme de asociere, clusterul permite unirea eforturilor separate ale actorilor-cheie pentru rezolvarea problemei în comun recunoscută a tuturor segmentului lanțului valoric. Antreprenorul Sergiu Tutovan menționează că până acum au avut loc mai multe ședințe de informare și consultare cu potențiali membri ai viitorului cluster, iar în curând urmează să fie semnat un memorand privind activitatea clusterului.

Foaia de parcurs pentru dinamizarea dezvoltării economice locale în regiunea Cahul și Ungheni

În Republica Moldova, ca și în alte state din Parteneriatul Estic, conceptualizarea și implementarea clusterelor este abia la început, chiar dacă noțiunea a fost deja încorporată în unele documente de politici publice.

Uniunea Europeană, prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, susține dezvoltarea și consolidarea lanțurilor valorice și a clusterelor din regiunile Cahul și Ungheni. Cu acest scop, a fost elaborată de reprezentanții locali ai sectorului privat, în parteneriat cu autoritățile publice locale și Camera de Comerț și Industrie din raioanele Cahul și Ungheni, câte o Foaie de parcurs pentru fiecare regiune, unde a fost analizată situația economică a raionului, inclusiv din zona rurală și cea urbană.

În document au fost evidențiate lanțurile valorice cu toate verigile lor, de la obținerea materiei prime până la comercializarea produsului finit. În baza acestei analize, au fost selectate lanțuri valorice cu potențial economic în creștere și obținere a valorii adăugate mari, pondere mare în viața social-economică, cu oportunități de satisfacere a pieței interne și export. Așadar, în regiunea Cahul au fost identificate 4 lanțuri valorice (strugurii de masă, turism, vinificație și oieritul), iar în regiunea Ungheni (turism, căpșuni, mobilă și covoare).

„Promovarea dezvoltării clusterelor trebuie să constituie unul din principalele elemente de consolidare a competitivității regionale, pentru stimularea creșterii economice, creării de noi locuri de muncă și reținerii forței de munca în regiuni. În același timp, în contextul dezvoltării clusterelor se va acorda o mare atenție oportunităților de incorporare a dimensiunilor de economie circulară și digitalizare, prin aplicarea de noi tehnologii și principii și prin actualizarea procesului tehnologic, cu respectarea principiilor de protejare a mediul înconjurător”, notează Simion Berzoi, ofițer Atragere investiții în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”.

Așadar, Foaia de parcurs reprezintă platforma de inițiere a intervențiilor sistemice ale Programului „EU4Moldova: Regiuni cheie”, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF, pentru dinamizarea dezvoltării economice locale în regiunile Cahul și Ungheni în perioada 2021-2025.

Foaia de parcurs se bazează pe implementarea unor intervenții pe termen scurt și în majoritatea cazurilor cu resurse proprii existente, menite să testeze și să mobilizeze parteneriatele locale, care au scopul să producă câteva „victorii rapide” pe dimensiunea de creare a lanțurilor valorice, care ulterior vor beneficia de asistență tehnică, consultanță și finanțarea inițiativelor comune.