Încep îngrijorările cu privirea scumpirilor la grâu

Egiptul, cel mai mare cumparator de grau din lume, face eforturi pentru a reducerea cresterea constanta a preturilor la cereale, scrie stiriagricole.ro.

Astfel, s-au facut eforturi pentru cresterea stocurilor si pentru atentionarea traderilor lacomi, iar in acelasi timp, s-a facut apel catre populatie, careia i s-a recomandat o mai mare cumpatare, noteaza Bloomberg.

Cea mai populata tara araba isi importa cea mai mare parte a graului din Rusia si Ucraina, folosindu-l drept baza pentru un program de subventionare a painii pentru milioane de oameni.

Graul este acum mai scump decat in 2008, cand lumea asista la proteste din cauza scumpirii alimentelor, iar Egiptul are nevoie sa evite orice nemultumiri similare in conditiile in care aproximativ jumatate din populatia sa traieste in apropiere sau sub limita de saracie.

Guvernul tarii sta cu ochii pe preturile produselor subventionate pentru orice semn de manipulare.

Mai multe dintre tarile vecine ale Egiptului recurg la aceeasi retorica in ceea ce priveste cresterea preturilor graului.

Presedintele Tunisiei Kais Saied declara recent ca vrea „razboi“ impotriva „speculatorilor criminali“.

Din Iraq, ministrul comertului Alaa al-Jubouri declara ca „cresterea preturilor de pe piete reprezinta o criza artificiala creata de traderi, care au monopolizat materiile pentru a crea o astfel de criza“.

Preturile graului au crescut cu peste 50% in acest an in Chicago, iar razboiul din Ucraina nu face decat sa inrautateasca lucrurile.

Recent, preturile au inceput sa scada insa, dupa ce un raport cheie venit din SUA a indicat ca stocurile mondiale sunt in crestere, gratie unei recolte australiene mai mari care ar putea ajuta la diminuarea impactului razboiului din Ucraina.

Departamentul American al Agriculturii si-a majorat estimarea privind stocurile mondiae de grau pentru sfarsitul sezonului 2021-2022 la 281,5 milioane de tone, de la 278,2 milioane de tone in luna anterioara.

Australia va avea o recolta record in acest sezon, iar exporturile robuste din India vor continua. Ucraina si Rusia furnizeaza un sfert din exporturile mondiale de grau, cat si volume insemnate de porumb, orz si ulei vegetal.