Pe 24 februarie, în jurul orei 5:30 dimineața, la comanda lui Vladimir Putin, armata rusă a atacat Ucraina. Zeci de mii de cetățeni ai țării vecine au traversat frontiera cu Republica Moldova, pentru a-și salva viața.
„În Ucraina e mare nenorocire. Noi am venit ziua. Suntem din regiunea Odessa. La noi, bombardamentele nu sunt atât de serioase, dar în alte zone este mult mai grav. Ne este frică. Am venit cu fiica, dar aici îmi este fiul. În Ucraina a rămas mama mea. N-a dorit să vină, a spus că nu-i este frică de nimic.”
Această bătrână a supraviețuit „golodomorul” și cel de-Al Doilea Război Mondial. Toată viața, femeia a sperat că niciodată nu se vor mai repeta asemenea crime împotriva umanității.
„ Am 87 de ani, am trecut Al Doilea Război Mondial. Aveam 5 ani când a început războiul, atunci ne-au evacuat, erau bombardamente. De mult trăiesc în Odessa. Nu credeam că voi mai trece prin așa ceva, iar acum, istoria se repetă. Ginerele meu este cetățean al Republicii Moldova. Mulțumim că ne-ați primit. Suntem patrioți ai Ucrainei, noi ne iubim țara. Credem că totul va fi bine și că vom învinge.”
„Nepoțica și ginerele erau într-un adăpost în caz de bombardament, iar noi, în case. Ne-a fost tare frică. Am traversat granița pe jos, mergem de la nouă dimineața. Situația este tristă, dar noi nu ne pierdem speranța.”
Dacă femeile, copiii și vârstnicii ucraineni mai pot cumva să se salveze de prăpădul războiului. Bărbații cu vârsta de la 18 la 60 de ani nu au dreptul acum să părăsească țara.
„Fratele ne așteaptă, soțului nu i-au permis să iasă, nici soțului meu, nici soțului ei. Sunt însărcinată, trebuie să nasc și pe soțul meu l-au întors înapoi, ca să meargă să lupte. La fel au făcut cu tata și cu bunelul. Nu le-au dat voie, iar noi nu am avut ce face și am trecut granița pe jos. Din această cauză, a fost scandal la graniță. Am vrut să cerem azil politic, acum nu le dau voie deloc bărbaților.”
„Important este că am ajuns. Nu am niciun plan, deocamdată. În câteva ore am venit de la Odessa. Jumătate de oră am mers pe jos. Bărbații nu au fost lăsați să iasă din țară. Dincolo a rămas tata.”
„Prietenii trebuiau să vină după noi. Am venit cu feciorul. Soțul a rămas acolo. Are 43 de ani.”
„Am venit acum o oră. Nimeni nu ne-a întâlnit. Am venit cu doi copii. În scurt timp, vom merge să ne cazăm. Soțul era într-o deplasare peste hotare și a avut noroc. Aștept o colegă. Soțul ei nu a trecut vama, nu i-au permis, dar ne-a rugat să luăm familia lui, căci el rămâne acolo.”
„Soțul a rămas de cealaltă parte. Deocamdată, țin cu el legătura, era conexiune. Părinții, la fel, au rămas acolo. Ne-a rămas dincolo și o bunică.”
Au putut să se salveze doar bărbații care au putut demonstra că nu sunt cetățeni ai Ucrainei.
„Am ajuns cu mașina, dar am avut noroc că avem cetățenia Israelului. Acolo opresc bărbații, oamenii trec cu mare greu.”
„Am cetățenie moldovenească. Dincolo este bine, dar trist. Acolo, majoritatea bărbaților sunt opriți, mai exact, ucrainenii apți de luptă. Mulți prieteni de-ai mei au rămas în Ucraina.”
Zeci de voluntari moldoveni au stat dis-de-dimineața la graniță, pentru a da o mână de ajutor.
„Suntem zece mașini cu care putem lua persoane gratuit. Am sunat toți cunoscuții care au posibilitatea de a caza pe cineva, care la părinți, care la țară undeva, cu copii și familii îi cazăm. Încercăm să ajutăm cu ce putem.”
„Suntem din satul Horudca, raionul Hâncești. Vrem să ajutăm cu ce putem. Dacă cineva are nevoie, avem o casă și adăpost. Noi am venit cu mașina ca să-i ajutăm, putem să adăpostim până la zece persoane.”
„La centrul de triere de pe stadionul din satul Palanca au fost instalate zeci de corturi pentru refugiații din Ucraina. Oamenii sunt aduși cu mașini și autocare.”
„În spatele meu, vedeți centrul de triere, centru temporal de asistență de criză pentru cei ce solicită azil și nu au un rămâne peste noapte. Avem dislocate toate serviciile MAI. Oferim servicii, cum ar fi evaluarea necesității din punct de vedere medical, stabilirea statului juridic, identificarea necesităților sociale, copii sau persoane cu dizabilități.”
Jana Costachi, secretară de stat, MAI
Centrul de triere din Palanca are o capacitate de 250-300 de persoane.