Temperaturile înalte, motiv de îngrijorare pentru pomicultori
Agricultorii sunt îngrijorați de faptul că în această perioadă a anului, temperaturile sunt destul de ridicate, iar lipsa precipitațiilor, favorizează dezvoltarea dăunătorilor la culturile de câmp, dar mai cu seamă la pomii fructiferi. Astfel, agricultorii sunt atenți la procesele fiziologice la pomi, care sunt accelerate potrivit experților, din cauza temperaturilor ridicate din aceste zile, scrie agroexpert.md.
Totodată, pot apărea consecințe negative din cauza vremii destul de primăvăratice în această perioadă a anului la eventualele înghețuri care pot surveni ulterior, spun specialiștii.
Ananie Peșteanu, doctor conferențiar UASM: ”Chiar astăzi am vorbit cu un pomicultor de la sud și mi-a spus că a observat deja mugurii în desfacere. Speciile cum ar fi caisul, piersicul sau alte culturi sâmburoase deja au ieșit din repausul profund și intră în repausul climateric. Astfel, temperaturile ridicate cum le avem în aceste zile pornesc procesele fiziologice și, respectiv, începe dezmăguritul, iar ulterior va fi și o înflorire timpurie. Încă un lucru negativ în prezent este umiditatea din sol. Am avut puține precipitații atât în toamnă, cât și la începutul iernii, dar și acum. Iar acest aspect influențează negativ asupra plantelor pomicole”, a menționat expertul Ananie Peșteanu.
Pentru a preveni o pierdere ulterioară a roadei, pomicultorii trebuie să fie cu ochii în patru, atât la dăunătorii care au avut condiții favorabile de dezvoltare, cât și la posibilul îngheț de primăvară.
Ananie Peșteanu, doctor conferențiar UASM: ”Nu putem spune ce va fi, nu putem controla natura, dar accelerarea proceselor fiziologice la pomi și posibilul îngheț care survine de obicei primăvară, poate provoca ulterior înghețarea mugurilor, care în unele plantații vor fi desfăcuți deja. Prin urmare, pomicultorii trebuie să fie vigilenți, să urmărească oscilația această a temperaturii și să fie gata să intervină. Între timp, pot să aplice tratamentele necesare, cu microelemente, dar să și efectueze tăierile corect. De asemenea, se cer a fi efectuate primele pulverizări cu fungicide și insecticide, mai ales în livezile unde mugurii au început să se umfle. Dar deocamdată nu ne alarmăm, vom vedea cât de negative vor fi temperaturile pe timpul nopții la începutul lunii martie” a subliniat Ananie Peșteanu.