Topinamburul – planta cu o valoare economică ridicată

Topinambur sau napul porcesc este o plantă care poate fi folosită atât pentru hrana animalelor, cât și în alimentația umană. Dar mai poate fi utilizată și în calitate de material lemnos pentru foc, iar florile plantei sunt utilizate în calitate de decor. Așadar, topinamburul este o plantă cu multe utilizări, ușor de cultivat și cu o valoare economică ridicată, scrie agroexpert.md.

”Topinamburul (Helianthus tuberosus) numit nap-porcesc, sau cartoful săracului, este o plantă din familia Asteraceae, aparținând, ca și floarea soarelui, genului Helianthus. Florile sunt galbene, seamănă cu cele de Floarea soarelui, dar sunt mai mici. Topinambur are capacitatea de a forma o masă mare proaspătă în perioada de vară, cât și tulpini foarte groase, lemnoase (pot depăși 3 metri înălțime) care pot fi folosite pentru confecționarea pelețiilor și bricheților. Un lăstar poate ajunge la circa 200-700 grame, cu o productivitate de circa 22-27 de tone de masă uscată, în cultura de un an. Este o plantă cultivată pentru tuberculii săi, care sunt comestibili, asemănători cartofilor, dar care sunt mai săraci în calorii și mai bogați în nutrienți, cu multe beneficii pentru sănătate. Astfel, Grădina Botatnică pune la dispoziție material săditor pentru producătorii care doresc să înființeze plantații cu utilitate furajeră, meliferă și medicinală” a explicat Victor Țiței, doctor în științe biologice, șeful Laboratorului Resurse Vegetale, Gradina Botanică, Chișinău.

În Republica Moldova, în Registrul de Stat sunt înregistrate 4 soiuri de topinambur. Două sunt create și menținute de Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” (IFP), iar două de specialiștii de la Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”.

”În ultimii ani s-au făcut cercetări de ameliorare, în rezultatul cărora, în anul 2014 a fost înregistrat un soi nou de topinambur, numit Solar – de aceea că planta acumulează energia solară atât în partea aeriană, cât și în tuberculi. Are virtuţi de medicament; frunzele și petalele pot fi folosite pentru ceaiuri, iar tuberculii de topinambur conțin vitaminele C, B1, B2, proteine, fibre, săruri minerale și o cantitate foarte mare de inulină(50-60%) ceea ce ar putea înlocui zahărul pentru cei care suferă de diabetul zaharat. Acest soi este destinat în mod special pentru producerea biomasei aeriene și pentru a servi drept furaj pentru animale. Partea ierboasă a topinamburului se folosește la producerea silozurilor și nutrețurilor combinate pentru vaci și păsări. Sporind cantitatea de lapte la primele, iar la păsări măriește perioada de producție de ouă.În anul 2019 a fost înregistrat soiul Ileana, atât la Comisia de Stat pentru Testarea Soiurilor de Plante cât și la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Este un soi mai productiv de tuberculi comparativ cu soiul solar. Tuberculii acestei plante sunt comestibili, seamănă cu cartofii dar sunt mai săraci în calorii și mai bogați în nutrienți. Un tubercul poate să ajungă să cântărească pănă la 150 gr. Recolta de tuberculi la 1 m2 este de 2-4 kg” a menționat Victor Țiței, doctor în științe biologice, șeful Laboratorului Resurse Vegetale, Gradina Botanică, Chișinău.

Topinamburul este o plantă care se cultivă ușor, însă, este important să se țină cont de câteva cerințe care trebuiesc respectate.

„Topinambur are productivitate mare şi rezistenţă la capriciile vremii. Iarna rezistă la temperaturi scăzute, de asemenea, nici în verile toride nu suferă foarte mult. Poate fi cultivat în orice tip de sol, chiar și atunci când acesta este sărac în substanțe nutritive. Se înmulțește prin tuberculi. Aceștia se plantează toamna târziu sau la sosirea primăverii, la o distanță de 40 – 50 cm, nu foarte adânc, cel mult 15 cm. Dar atenție! Topinambur este invaziv, odată scăpat de sub control este greu de gestionat. Topinamburul este o plantă care epuizează solul de substanțe nutritive, de aceea nu este indicat să îl cultivați mult timp în același loc. În schimb, topinamburul fiind o plantă foarte viguroasă, produce o cantitate semnificativă de biomasă, care poate fi utilizată pentru producerea combustibilului solid, aspect care poate fi utilizat la scară largă. Și florile galben-strălucitoare sunt plăcute ochiului, iar tulpinile puternice ale plantei pot servi drept gard viu” a subliniat Victor Țiței, doctor în științe biologice, șeful Laboratorului Resurse Vegetale, Gradina Botanică, Chișinău.