De ce este important să construim o hală modernă și eficientă?
Contextul problemei pentru utilaje și hale de producție
Toate echipamentele electronice sau de precizie au un grad de fragilitate mecanică, electromagnetică, termică sau necesită un fel de condiție ori instalație specială pentru a funcționa. Amplasarea lor de la livrare și pe toată durata de exploatare, nu trebuie să se facă în condiții diferite față de cele menționate de producător. Unele utilaje au fost pregătite de producător pentru unele variații destul de abrupte de umiditate și temperatură, altele nu, scrie constructosu.eu.
Un lucru pe care trebuie înțeles bine, are legătură cu temperatura, umiditatea. Mare atenție la această explicație pentru că vă poate salva de la niște greșeli enorme. Utilajele moderne au electronice. Fie că este un calculator, un CNC sau un utilaj vechi modernizat, acesta va conține componente electronice. Toate componentele electronice sunt sensibile la temperatură și umiditate. Sensibilitatea nu este valabilă doar pentru extreme termice sau de umiditate, ci și pentru variații.
Nu are rost să cumpărați un utilaj dacă nu aveți unde să-l țineți. Acel utilaj se va strica complet sau va înceta să mai funcționeze corespunzător. Costul unui utilaj de producție implică multe aspecte de care trebuie să țineți cont. Pe măsură ce le ignorați, o să vedeți că o să tot schimbați piese, o să tot reparați și o să aveți rezultate îndoielnice. Nu prea există soluții magice la probleme complexe. Aveam nevoie de hale cu grupuri sanitare, locuri de parcare, rampă de încărcare, condiționarea temperaturii și umidității aerului, instalații ajutătoare și complementare.
Nevoia de condiții corespunzătoare pentru electronice (permanente)
Producătorii realizează faptul că produsele lor pot ajunge defecte la destinație și de aceea au ambalaje care conțin termoizolație albă sau polistiren. Această alegere a ambalajului nu este întâmplătoare, la fel ca și zecile de punguțe de silica și tot felul de ambalaje impermeabile. El vrea să se asigure că face tot posibilul pentru a avea un client care plătește. În ceea ce privește garanția, unele utilaje au măsuri de protecție. Asta înseamnă că au niște chimicale care își schimbă culoarea atunci când ele sunt supuse unor condiții improprii.
Legea 249/2015 a fost modificată prin Ordonanța de urgență nr. 74/2018 și are o mențiune care spune ”(12) Se interzice condiționarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor referitoare la garanția produsului cumpărat de păstrarea ambalajului.„ În cazul în care produsul trebuie returnat, ei doresc să îl trimiți în ambalajul original ca să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat cu acel produs. Producătorii au mai înțeles faptul că trebuie să ocolească legislația și fac utilaje care îi ajută să fie protejați de astfel de evenimente.
Adică dacă tu îți lași utilajul în frig, el spune că plăcuța electronică a utilajului este de fapt un consumabil și că ai nevoie să comanzi alta. Sunt multe astfel de detalii și trebuie să ții cont de ele atunci când te apuci de o activitate în domeniul industrial. În seria de articole despre Avantajele spațiilor de producție îngropate parțial în sol, am explicat o soluție pasivă care vă ajută să evitați variațiile de temperatură.
Prezența instalațiilor de bază, înainte de construcția halei sau a atelierului
Înainte de achiziția construcției metalice, trebuie să ne asigurăm că avem toate sau măcar o parte din instalațiile necesare pentru desfășurarea activității. Cele mai evidente sunt apa, canalizarea și curentul electric. Dacă le avem pe astea trei bine instalate și dimensionate, atunci putem să le improvizăm pe celelalte. Cu cele trei putem avea un grup sanitar funcțional, asta fiind cea mai importantă parte din toată clădirea, adică să te poți duce la baie, să poți trage apa și să te poți spăla pe mâini.
Probabil vi se pare că vorbesc despre niște noțiuni de grădiniță, dar majoritatea spațiilor mici de producție de la noi din țară nu au așa ceva. Au o latrină, nu au apă caldă, iar uneori baia lipsește cu desăvârșire. Încercați să găsiți soluții de finanțare pentru un foraj, un branșament electric trifazat cu cel puțin 20 kW și pentru o fosă septică, înainte să obțineți cotație pentru structura metalică. Acestea ne vor ajuta să îndeplinim condițiile de mediu menționate mai sus.
Un alt element pe care îl văd important este găsirea unei soluții pentru pomparea apei, precum un hidrofor, un sistem de înmagazinare a apei sau măcar acel dozator cu bidon de apă. Urmărim să avem apă potabilă disponibilă și atunci când nu funcționează pompa sau curentul electric, măcăr pentru spălatul pe mâini sau pentru a bea un pahar cu apă. O să vedeți diferența în productivitate și în concentrare, când există o stare de bine în mediul în care lucrăm. Ajunge să dedicați 3 metri pătrați unei băi cu vas de WC și chiuvetă.
Instalații utile într-o hală utilizată ca spațiu de producție
Persoanele, dar și utilajele, au nevoie și de unele instalații. O astfel de instalație este aerul comprimat. Acesta vine cu un rezervor de diverse mărimi, cu nevoi energetice, cu zgomot și cu eventuale riscuri. Este recomandat să avem un loc interior sau exterior, în care să amplasăm instalația de aer comprimat. Acolo putem amplasa și aparatul de aer condiționat, dacă alegem să instalăm unul pentru partea de birou, bucătărie și baie, a clădirii.
O altă instalație utilă este cea de termoficare. Deși halele sunt destul de greu de încălzit în mod corect și eficient, prin planificarea atentă a clădiri și a secțiunilor, se pot obține rezultate bune. În seria de articole 1n-cu3and – Cum să încălzim corect și eficient o hală de producție? am să explic măsurile pe care le puteți implementa pentru a reduce pierderile de căldură, dar și pentru a genera puterea termică necesară unui astfel de spațiu înalt.