Când se plantează vița-de-vie. Sfaturi pentru începători
Cand se planteaza vita de vie. Afla care este perioada ideala pentru a planta vita si care sunt pasii pentru ca totul sa fie facut ca la carte. Afla si care sunt cele mai intalnite soiuri de vita de vie pentru vin sau pentru struguri de masa, scrie cand.ro.
Soiuri de vita de vie rezistente la boli si la ger
In cazul in care vrei sa cultivi vita de vie pentru a obtine struguri de masa, atunci iti recomandam sa alegi din urmatoarele soiuri. Daca vrei soiuri cu coacere extratimpurie, atunci vei alege Augusta, Cardinal sau Victoria. Soiurile cu coacere mijlocie sunt Muscat de Hamburg, Milcov, Azur sau Triumf. Daca vrei soiuri cu coacere tarzie, alege Coarna neagra, Xenia sau Tamina.
Bineinteles, soiurile de vita de vie pentru vin raman cele mai populare, insa trebuie sa stii exact ce sa cultivi pentru a obtine cel mai bun vin. Pasionatii de vin rosu ar trebui sa aleaga Negru de Dragasani, Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca neagra, Babeasca neagra, Cadarca sau Pinot Noir.
Daca preferi vinul alb, iti recomandam sa cultivi Feteasca alba, Chardonnay, Riesling italian, Feteasca regala, Galbena de Odobesti, Pinot Gris, Grasa de Cotnari, Francusa sau Mustoasa de Maderat.
Daca preferi un vin aromat, ar fi bine sa te indrepti catre unul din urmatoarele soiuri: Muscat Ottonel, Busuioaca de Bohotin, Tamaioasa romaneasca sau Sarba.
Desigur, ar fi bine sa stii si care sunt cele mai rezistente soiuri de vita de vie la boli sau la ger. Printre cele rezistente la ger enumeram Feteasca regala, Burgund, Pinot Noir sau Cabernet Sauvignon. Soiurile rezistente la boli sunt Brumariu, Perla de Zala, Valeria sau Moldova.
Cand se planteaza vita de vie
Pentru cei ce nu stiu, vita de vie se planteaza in lunile martie-aprilie, adica primavara devreme. Totusi, va trebui sa testezi si temperatura solului, care la o adancime de 40-50 de centimetri va trebui sa fie undeva la 8-10 grade Celsius.
Daca vorbim despre un teren cu exces de umiditate, vita de vie se poate planta la inceputul lunii mai. Bineinteles, plantarea se poate face si toamna, cu 2-3 saptamani inainte de venirea primului inghet.
Nu uita nici de aplicarea tratamentelor. Trebuie sa stii ca vita de vie va avea nevoie de aproximativ 6-7 tratamente per sezon, pentru a reduce cat mai mult pagubele provocate de boli sau daunatori. Ia in considerare si respectarea intervalului de pauza dintre tratemente, asa ca te sfatuim sa respecti sfaturile date de producator.
Mare atentie mai ales la mana vitei de vie, o boala provocata de o ciuperca pe nume Plasmopara viticola. Este o boala foarte grava pentru ca va ataca toate organele verzi ale plantei. Vei observa destul de usor primele semne, pentru ca pe partea superioara a frunzelor vor aparea pete galbui, iar dupa aceea pe partea inferioara va aparea o pulbere albicioasa.
Si ciorchinii sunt afectati, pentru ca acestia vor fi acoperiti cu un puf de culoare alba, iar florile se vor brunifica, ceea ce inseamna ca toata productia va fi afectata. Pentru a combate aceasta boala, iti recomandam sa folosesti un tratament cu unul din fungicidele: Forum Gold, Delan Pro, Polyram DF sau Cabrio Top.