Carantină la Rîșcani, dar nu din cauza COVID-ului

Aproape 90 de porci au fost incinerați la o fermă din satul Recea, raionul Rîșcani, unde a fost depistat primul caz de pestă porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova din acest an. În satele Recea, Bulhac și Răcăria au fost instituite măsuri de carantină. Locuitorii din preajmă spun că le este frică pentru animalele pe care le au în gospodării, relatează Nord-News.md.

,,Nu-i bine, nu știu dacă se răsfrânge asupra oamenilor, dar stăpânul e în pagubă, îmi pare rău.

,,Eu am auzit de la un mahalagiu că au murit 80 de porci. Și de la Rîșcani a venit comisia medicală pentru vite, sanitaria, și au spus să îi ucidă pe toți. Tractorul ieri a săpat canal și să îi îngroape pe toți acolo. Ei o să îi ardă, că mai bine să fie arși”, au spus sătenii.

Angajații fermei unde a fost depistat focarul de pestă porcină au refuzat să comenteze cazul.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor susțin că se întreprind toate acțiunile necesare pentru eradicarea virusului, iar lucrările vor dura până la 45 de zile.

Grigore Moșan, șeful Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor, Rîșcani: ,,În focar s-a nimicit și s-a utilizat șeptelul de animale conform normativelor sanitar veterinare.  La moment se face o anchetă epidemiologică pentru a depista posibila sursă de infectare.

Oamenii din preajmă spun că se tem să mai crească porcine.

,,Mi-am pregătit gojerul să cumpăr purcei, că eu am pâinică, tot frumușel, să cresc vreo trei patru porci.

,,Am avut trei porci. Unuia i s-au rupt piciorale și moșul l-a tăiat, și a dat la unul, și la altul, și am mâncat și eu, și nu mă tem. ”

,,Noi ne gândeam să luăm anul ăsta, prin martie, dar dacă s-a întâmplat lucrul acesta, nu mai avem nicio poftă. ”

,,Da, asta este boală în porci. Am văzut la televizor, am văzut că este boală și în păsări.  Dar nu știu de ce, e scump, pâinea e scumpă, dacă vom avea posibilitate, vom cumpăra la primăvară, dacă vor da voie, dar cine știe? ”, ne-au mai spus oamenii din sat.

Specialiștii spun că pesta porcină africană nu se transmite la oameni. Se pot infecta doar porcii domestici și mistreții.

Grigore Moșan, șeful Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor, Rîșcani: ,,La om nu se transmite boala dată. Eu înțeleg că oamenii sunt îngrijorați, pentru că fiecare gospodar acum deține animale porcine. La momentul de față se face curățirea totală, după care dezinfectarea. Problema este gravă prin faptul că boala este foarte contagioasă, la moment nu există nici un vaccin contra acestei boli, iată și de ce, această întrebare este serioasă.

Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană, este o boală virală hemoragică și foarte severă a porcilor domestici și mistreților. Ultimul caz de pestă porcină africană în Republica Moldova a fost înregistrat la sfârșitul anului trecut, în satul Cotiujeni, raionul Briceni și a fost eradicat cu succes.