OMS: Pandemia a creat un munte de deşeuri medicale

„Muntele” de deşeuri medicale rezultat în urma pandemiei de coronavirus prezintă riscuri pentru sănătate şi pentru mediu, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un raport făcut public. Reprezentanții OMS au solicitat măsuri pentru a reduce în special utilizarea mănuşilor, relatează Digi24.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a analizat într-un nou raport cele aproape 87.000 de tone de echipamente de protecţie individuală care au fost expediate între martie 2020 şi noiembrie 2021 în întreaga lume de către Naţiunile Unite, pentru a ajuta ţările, în special pe cele mai defavorizate, să facă faţă pandemiei.

Au fost expediate peste 140 de milioane de kituri de testare, capabile să genereze 2.600 de tone de deşeuri ne-infecţioase şi 731.000 de litri de deşeuri chimice, în timp ce peste 8 miliarde de doze de vaccin au fost administrate în întreaga lume, generând alte 144.000 de tone de deşeuri sub formă de seringi, ace şi cutii de siguranţă.

Aproximativ 97% din deşeurile din plastic rezultate în urma testelor au fost incinerate.

Potrivit raportului, trei din 10 unităţi sanitare din întreaga lume nu dispun de sisteme de sortare a deşeurilor. În ţările mai puţin dezvoltate, mai puţin de una din trei unităţi sanitare dispune de un serviciu de bază de gestionare a deşeurilor medicale.

OMS propune o multitudine de soluţii pentru reducerea deşeurilor. Organizaţia sugerează crearea unor ambalaje mai mici şi mai durabile şi, în general, fabricarea de echipamente din materiale regenerabile.

Trimiterea deşeurilor medicale la depozitele de deşeuri ar trebui să fie ultima soluţie, se arată în document.