Doi deținuți ai Penitenciarului nr.3 – Leova și membri ai unui grup infracțional au ajuns, din nou, pe mâna oamenilor legii, acum ei fiind învinuiți de comiterea a peste 20 de cazuri de escrocherii.
Potrivit poliției, acțiunile infracționale ale membrilor grupării erau îndreptate la dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul vânzării lemnelor de foc.
Mai exact, după ce aceștia plasau anunțuri pe un site comercial, victimele purtau discuții cu pretinșii vânzători și transferau pe conturile acestora mijloace bănești.
Astfel, ca urmare a acțiunilor întreprinse, indivzii au cauzat victimelor un prejudiciu de peste 300.000 de lei.
De menționat că cei doi, care își ispășesc pedeapsa pentru omor, jaf și furt, aveau și doi complici la libertate, care gestionau mijloacele bănești.
În continuare se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală.