Aronia (Aronia melanocarpa) este un arbust fructifer al familiei Rosaceae, originar din America de Nord, unde creste spontan in apropierea padurilor, in zone cu soluri umede, mlastinoase.
Aronia a intrat in atentia cultivatorilor datorita continutului ridicat in antioxidanti si de vitamine din fructe, ce au efecte benefice asupra organismului. Pe langa cultivarea in scop alimentar, aronia se utilizeaza si in scopuri decorative, scriu colegii botanistii.ro.
Particularitatile de crestere si fructificare la aronia
Aronia se prezinta sub forma unui arbust rustic, cu aspect de tufa, cu inaltimea de 1-1,5 metri. Coroana este formata din mai multe tulpini (15 – 60) de culoare bruna-cenusie, iar mugurii sunt alungiti si prezinta o culoare rosiatica. Formatiunile de rod se formeaza pe ramuri ce au o varsta cuprinsa intre 2 si 4 ani. Frunzele sunt simple, cu marginea dintata si forma eliptica, cu lungimea de 3 si 6 cm, sunt mai inchise la culoare pe partea superioara si nu prezinta perisori. Toamna, frunzele se coloreaza in rosu aprins, avand o valoare estetica ridicata. Florile sunt de culoare alba si sunt grupate in inflorescente de tip corimbe. Inflorirea se realizeaza in perioada aprilie-mai. Polenizarea este entomofila, fiind si o specie melifera. Fructul este de tip drupa, suculent, de culoare neagra sau rosiatica.
Cerinte fata de clima si sol
Aronia poate sa valorifice o gama larga de soluri, inclusiv pe cele slab acide si cele argiloase. Suporta diferite valori ale pH-ului, mai putin pe cel bazic (nu suporta solurile calcaroase). Este o specie rezistenta la ger si nu este afectata de cateva zile de seceta. Totusi, daca umiditatea solului nu este corelata cu factorii de mediu (irigatii sau precipitatii), fructele se stafidesc si isi pierd proprietatiile. Este o specie iubitoate de lumina si necesita cat mai multa radiatie solara pe timpul zilei. Se dezvolta si in conditii de semi-umbra, dar productiile scad considerabil.
Alegerea si pregatirea terenului
Se aleg terenuri relativ izolate, amplasate la minim 500 metri de drumuri intens circulate si la minim 12 km de poluantii industriali. Solul nu trebuie sa contina reziduuri de pesticide, nitriti, metale grele sau alte substante poluante. Panta nu trebuie sa depaseasca 10-15%, iar versantii sa nu prezinta riscul de erodare (alunecari de teren). Cele mai ridicate productii se obtin pe soluri cu pH cuprins intre 5,5 si 7,5, bogate in humus, cu o textura mijlocie. Arbustii nu se vor planta pe terenurile saraturate, cele cu exces de umiditate si pe solurile scheletice (cu multe pietre).
Operatiunea de pregatire a terenului incepe prin eliminarea tuturor plantelor si resturilor vegetale de pe parcela. Daca terenul este puternic infestat cu buruieni, se pot aplica erbicide totale. Se realizeaza nivelarea terenului, daca este necesar, tinandu-se cont de panta terenului.
Se recomanda scarificarea terenului la adancimea de 50-60 cm, pentru a decompacta straturile profunde ale solului. Lucrarea se efectueaza imediat dupa eliberarea terenului, urmata de o aratura adanca, la 35-40 cm. Daca nu exista posibilitatea efectuarii scarificarii, se realizeaza doar aratura adanca, urmata de o lucrare cu discul.
Fertilizarea de baza se face cu 400-500 kg ingrasamant complex NPK, in functie de starea de aprovizionare a solului, determinata in urma unei analize de sol. Dupa acesta operatiune se realizeaza aratura de baza, la adancimea de 30-40 cm. La 2-3 saptamani se efectuaza doua treceri cu grapa cu discuri pentru a marunti bine solul. Gunoiul de grajd se poate administra si in groapa de plantare (8-10 kg/groapa).
Plantarea
Perioda optima de plantare este toamna, la inceputul lunii noiembrie. In cazul in care operatiunea nu se poate realiza toamna, plantarea se poate realiza primavara devreme. Ca schema de plantare, se pot utiliza distantele de 2,8-3,5 metri intre randuri si 1,2-1,5 metri intre plante, pe rand.
Dupa stabilirea schemei de plantare se realizeaza pichetarea terenului. Operatiunea consta in marcarea pozitiei fiecarui arbust, urmata de efectuarea gropilor (40 x 40 x 40 cm) si plantarea propriu-zisa.
Inainte de plantare, se fasoneaza materialul saditor, eliminandu-se radacinile uscate sau deteriorate. Pentru a favoriza prinderea arbustilor, acestia se introduc cu radacinile intr-o mocirla de consistenta smantanii, formata din pamant galben, balegar de bovine si apa.
Planta se pozitioneaza astfel incat 5-10 cm din tulpina sa fie acoperiti de pamant. Dupa efectuarea plantarii, se taseaza pamantul din jurul arbustului pentru un contact cat mai bun intre pamant si radacini si se iriga fiecare planta cu 4-5 litri de apa. Se recomanda mulcirea solului cu rumegus sau agrotextil, in benzi de 1,2 m latime, de-a lungul randului de plante. Spatiile libere dintre benzile mulcite se inierbeaza sau se mentin prin discuiri repetate. Este recomandat ca in primii 2-3 ani de la plantare, solul sa se mentina ca ogor negru. Inierbarea intervalelor dintre randuri trebuie sa se realizeze incepand cu anul al treilea de la plantare. Ca specii, se poate utiliza trifoiul alb (Trifolium repens) sau specii graminee. Materialul vegetal rezultat in urma cosirii plantelor de pe interval se poate utiliza ca mulci.
Cele mai cunoscute soiuri de aronia sunt: Nero, Melrom, Viking, Amit, Hugin.
Lucrarile de intretinere
O lucrare indispensabila in plantatiile de aronia o reprezinta taierile. Aceasta operatiune tehnologica are ca scop realizarea lucrarilor de intretinere mult mai usor si favorizarea fructificarii. Lucrarile din primii ani de plantatie au ca scop formarea coroanei arbustilor. Aronia are o capacitate mare de lastarire, ceea ce ajuta la formarea rapida a tufei si la intinerirea periodica a ramurilor.
In vederea conducerii plantelor sub forma de tufa, incepand cu anul al doilea se aleg 5-8 tulpini principale viguroase, iar restul cresterilor se elimina. Pe tulpinile principale, multianuale, se vor forma ramuri de ordinul doi in varsta de 2-4 ani, ce sunt purtatoare de rod, precum si ramuri anuale. Pe perioada de vegetatie se elimina toti lastarii aparuti la baza tufei, iar anual se realizeaza taieri de fructificare si aerisire. Dupa fiecare taiere, tufa trebuie sa fie aerisita, sa aiba 5-8 ramuri multianuale principale, iar ramurile tinere (de 2-4 ani) sa fie repartizate uniform.
Acest arbust se mai poate conduce sub forma de trunchi, inalt de de 40-50 cm si coroana formata din 4-5 tulpini de schelet, pe care sunt inserate ramuri purtatoare de rod si ramuri anuale. In acest caz, taierile se realizeaza de 2-3 ori in cursul vegetatiei. Acestea constau in eliminarea lastarilor care apar la baza trunchiului, intinerirea ramurilor purtatoare de rod, eliminarea ramurilor anuale supranumerare, a celor rupte, afectate de boli sau prea subtiri.
Dupa 10-12 ani arbustul intra in perioada de declin si fructifica mai putin, situatie in care se realizeaza taieri de intinerire. Se elimina ramurile batrane, cele afectate de boli si cele afectate de ger. Ramurile inserate pe tulpinile multianuale se raresc si se pastreaza cele tinere, de 2-3 ani. Taierile de intinerire se realizeaza esalonat, pe o perioada de 3-4 ani.
Fertilizarea
Se poate realiza cu ingrasaminte naturale (gunoi de grajd, mranita etc.), ce se aplica prin incorporare in sol, la un interval de 3-4 ani, in cantitate de 30-40 tone/ha. Perioda optima de aplicarea este cuprinsa intre noiembrie si februarie. Primavara se pot aplica ingrasaminte complexe cu eliberare lenta, localizat, la fiecare planta (20-30 g/planta).
Foliar, se pot aplica ingrasaminte specifice in functie de necesitatile plantei si de conditiile de mediu.
Pentru a sprijini plantele sa depaseasca perioadele de stres, se pot efectua fertilizari foliare sau radiculare cu produse speciale in acest sens.
Irigarea este o lucrare importanta ce asigura dezvoltarea optima a plantatiei, in conditii de seceta prelungita. In general, tehnologia de irigare presupune 4-6 udari pe sezon, cu norma de 300-400 metri cubi pe hectar. Se pot utiliza cu succes metodele de udare prin aspersiune sau picurare. Irigarea prin picurare ofera avantajul posibilitatii de a administra ingrasaminte hidrosolubile prin sistem, odata cu apa de udare.
Combaterea bolilor si daunatorilor reprezinta o veriga importanta in tehnologia de cultura a aroniei.
Recoltarea
Aronia este o specie precoce, ce intra pe rod inca din anul al doilea de la plantare. Fructele se recolteaza la sfarsitul lunii august – inceputul lunii septembrie si sunt destul de rezistente la pastrare. Daca productia are ca destinatie industrializarea, fructele se recolteaza la mijlocul sau chiar la sfarsitul toamnei. Prin procesare, din fructe se pot obtine sucuri, gemuri, preparate fitofarmaceutice etc.