Tehnologia care poate transforma un tractor obișnuit în unul autonom
Blue White Robotics promite să transforme orice tractor convenţional într-unul autonom, fără a obliga proprietarul să se îndatoreze băncilor la un nivel la care şi-ar pierde independenţa financiară.
În timp ce marii producători de maşini şi echipamente agricole alocă resurse uriaşe dezvoltării şi implementării de soluţii care să ofere mai multă autonomie în fermele agricole, alţii încearcă o abordare mult mai pragmatică, fără a cheltui milioane de dolari. Este cazul companiei Blue White Robotics, care a dezvoltat o platformă inteligentă de gestionare a flotei şi un kit de conversie „bolt-on” (termen care de obicei se referă la o piesă suplimentară care poate fi fixată pe o maşină cu un şurub sau cu un dispozitiv de prindere) prin intermediul căruia orice tractor, indiferent de anul de fabricaţie, poate dobândi un anumit nivel de autonomie operaţională.
Nevoia de autonomie
Creşterea continuă a costurilor de producţie, condiţiile meteo din ce în ce mai imprevizibile şi criza forţei de muncă, exacerbată acum de pandemia Covid-19, a creat o presiune fără precedent în sectorul agricol, unde persistă nevoia de a produce mai multă hrană cu mai puţine resurse. În acest context de instabilitate, Blue White Robotics, companie fondată în 2017 de trei foşti piloţi şi ingineri în aviaţia israeliană, cu peste 20 de ani de experienţă în operaţiuni ce implică tehnologii autonome, încearcă acum să revoluţioneze agricultura şi alte domenii de activitate prin implementarea de soluţii smart care promit autonomie deplină. Prin combinarea serviciilor de tehnologie, de reglementare şi funcţionare, aceasta promovează o abordare holistică, ce ar putea rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi industria de profil. Soluţie uşor de adoptat, sigură din punct de vedere funcţional şi mai ales eficientă economic.
„Cu siguranţă nu vrem să prezentăm imaginea că aceasta este o soluţie magică. Este doar un tractor autonom care face o treabă excelentă pentru ceea ce vă aşteptaţi să facă, dacă scopul vostru este de a înlocui practicile repetitive dintr-o fermă” – ADAM FINE, Director de dezvoltare Blue White Robotics
Control la distanţă
Blue White Robotics susţine că înţelege preocupările primare ale fermierilor şi de aceea a dezvoltat un kit care transformă orice tractor convenţional într-un vehicul autonom ce comunică cu un operator uman printr-o platformă de control. Pentru asta e nevoie însă de ceva instruire înainte ca beneficiarul să obţină pe deplin controlul asupra echipamentului modernizat. Totul porneşte cu instalarea kitului de conversie pe tractor, iar o perioadă acesta va funcţiona în prezenţa specialiştilor de la Blue White Robotics.
Pe măsură ce lucrurile progresează şi fermierul devine mai confortabil cu tehnologia, întreaga responsabilitate privind operarea şi întreţinerea dispozitivelor ce vin montate pe tractor revine proprietarului. O abordare de tip „crawl-walk-run”, care implică deprinderea şi utilizarea noilor competenţe prin rezolvarea în practică a anumitor sarcini.
Îmbunătăţirea procesului decizional
„Platformei nu-i pasă cu adevărat dacă este vorba despre un tractor, o motocositoare, un camion de transport sau o dronă”, spune Adam Fine, director de dezvoltare a afacerilor din SUA, unde Blue White Robotics derulează o bună parte din proiecte. „Este vorba de a participa activ în mijlocul acţiunii şi de a vă permite să luaţi decizii bune, informate, astfel încât vehiculele să poată îndeplini cele mai intense sarcini. Astfel, operatorul nu mai este obligat să petreacă 12 ore pe zi într-o cabină încinsă de soare sau să se expună substanţelor chimice care afectează siguranţa lucrătorilor”, argumentează reprezentantul companiei israeliene.
Aceasta este până la urmă principala preocupare pentru clienţii Blue White Robotics – fermieri cu podgorii şi livezi de dimensiuni mari, care operează flote mari de tractoare, de ordinul zecilor. Aceşti producători sunt obsedaţi de reducerea şi chiar înlocuirea forţei de lucru umane necesare pentru a efectua muncile repetitive, cum ar fi pulverizarea, cosirea, discuirea şi remorcarea cutiilor de fructe culese în campaniile lungi de recoltat.
Serviciu de închiriere
Deşi la prima vedere automatizarea pare soluţia cea mai bună pentru a aborda deficitul de forţă de muncă din agricultură şi multe alte probleme cu care se confruntă sectorul, realitatea este că o astfel de tehnologie nu poate fi implementată chiar în orice condiţii. „Vrem să fim corecţi faţă de fermieri. Chiar dacă vorbim de o tehnologie din ce în ce mai solicitată, trebuie să existe un anumit nivel de confort de ambele părţi pentru a construi ceva împreună”, a explicat Adam Fine. Important de menţionat ar fi faptul că Blue White Robotics nu comercializează propriu-zis tehnologia pe care a dezvoltat-o ci îşi vinde practic serviciile. „Este un contract de închiriere pe care îl aveţi pentru tractor, ceea ce înseamnă că nu simţiţi că modelul pe care l-aţi cumpărat acum peste câţiva ani nu mai este la fel de performant”, spune Fine, precizând totodată că tehnologia de lucru este îmbunătăţită în permanenţă.
La limita perfecţiunii
Tehnologia care oferă autonomie tractoarelor convenţionale la care israelinii au lucrat în ultimii patru ani a fost validată în cele peste 10.000 de ore de exploatare în condiţii reale de lucru, cu o acurateţe de 99%! Mai mult decât atât, s-a constatat o creştere a eficienţei de 300%. Pentru a face faţă multiplelor variabile care pot influenţa mediul de operare, Blue White Robotics foloseşte algoritmi sofisticaţi de învăţare automată, o mulţime de senzori, sisteme de navigaţie de înaltă precizie şi modele robuste de inteligenţă artificială. De asemenea, pachetul include un soft de management care permite unui operator să gestioneze cu uşurinţă şi în timp real o flotă de vehicule autonome cu controlul oricărui tip de tractor, robot sau dronă.