1 027 091 de cetățenii ai Republicii Moldova au obținut cetățenia română în ultimii 11 ani. Datele respective aparțin Ministerului Justiției de la București și au fost făcute publice de Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului de la Chișinău, care a precizat că în aceste date nu sunt incluși cetățenii R. Moldova care și-au redobândit cetățenia română între anii 1991 – 2009, dar nici cei câteva sute de mii ale căror dosare sunt în așteptare.
În același context, raportându-se la numărul populație R. Moldova, sursa citată a constatat că din 2010 până în 2021, circa 40 la sută din cetățenii Republicii Moldova au primit cetățenia română.
„Conform unei informații (oficiale) recente primite de Lucian Nicolae Bode, pe atunci (și) ministru interimar al justiției, în perioada 01 01 2010 – 05 11 2021, 1 027 091 persoane (dintre care 746.695 adulți și 280.396 minori) cetățeni ai Republicii Moldova au primit cetățenia României. Conform Biroului Național de Statistică de la Chișinău la 1 ianuarie 2021, numărul populației cu reședință obișnuită (fără populația din regiunea transnistreană reprezenta 2.6 milioane de oameni. Astfel, numărul celor care au obținut cetățenie română în ultimii 11 ani (1 027 091 persoane) reprezintă 39,5% din numărul populației. Dar trebuie să spunem că aici nu sunt incluși cei care au obținut cetățenia română între 1991 – 2009. Mai mult decât atât conform informațiilor accesibile există câteva sute de mii de dosare de cetățenie (română) în așteptare, depuse în ultimii 3 ani”, a subliniat Valeriu Munteanu.