„Seceta pedologică creează panică”
În anul trecut s-a strâns una din cele mai mici recolte de grâne din ultimii 20 de ani, fapt ce a dus la apariția unor temeri că vom avea o criză alimentară, dar și impunerea anumitor restricții la exportul de cereale. În acest an, roada este una destul de înaltă, dar și prețurile la export sunt convenabile pentru agricultori.
Igor Grigoriev, președinte „Agrocereale”: „Într-adevăr, în acest an, avem o recoltă bogată, numai cultura de porumb depășește cantitatea de 2 milioane de tone, iar per general roada acestui an este de 4 milioane tone de cereale, dintre care 60 -70 la sută vor fi exportate. Exportul va dura până în primăvara anului 2022. Prețul este destul de bun. De exemplu floarea soarelui astăzi se vinde cu nu mai puțin de 700 de dolari. Unica problemă acum la agricultori este nivel de umiditate la porumb, uscătorii sunt insuficiente pentru volumul pe care îl avem, în plus acestea toate activează pe gaz, iar tariful gazului majorat de 2,5 ori va genera și creșterea prețului.”
Pe de altă parte, lipsa precipitațiilor provoacă temeri legate de riscul de a avea un an agricol prost în 2022.
Igor Grigoriev, președinte „Agrocereale”: „Seceta pedologică creează un pic de panică, pentru că mulți agricultori nu pot prelucra câmpul, dar cei care au semănat deja, au constatat că grâul nu este încolțit. Dacă iarna, în decembrie va fi zăpadă de cel puțin 6-10 cm stratul, grâul va încolți și se va înfrăți fără probleme și la primăvară vom avea roadă bună. Oricum rezervele de stat au fost completate, dar în contextul secetei de acum, totuși ar fi bine să se identifice posibilitatea de a procura material semincier de grâu și orz de primăvară, în caz dacă nu va încolți, să fie reînsămânțate toate terenurile cu aceste culturi.”