„Am strâns nuci să le vând, măcar un pic de adaos la pensie”

Cozile imense la punctele de colectare a miezului de nuci din Bălți, au dispărut. Chiar dacă prețul acestui produs s-a majorat cu 10 – 15 la sută, în comparație cu anul trecut, oamenii nu se grăbesc să-și vândă roada. 

Comercianții angro spun că în lunile noiembrie și decembrie piața era plină cu oameni care căutau unde pot lua un preț mai bun pentru miezul de nuci. Acum însă sunt în așteptarea mărfii, iar de vină s-ar face roada mică. 

„În timpul sezonului, în noiembrie, anii precedenți, la orele 11-12 deja plecam acasă, dar acum, ca să strângem marfa necesară, trebuie să stăm câteva zile și chiar o săptămână. Prețul, la momentul de față, este de 120 jumătățile, 95-90 bucățile, totul depinde de calitatea mărfii.”

„Așa cumpărăm până la 118 lei. Stricate, așa bucăți mici, 90 de lei. Este negru 50-60 de lei, 40 de lei. Noi avem o grădină, de pe șase hectare am strâns 10 saci. Este foarte puțin.”

Mătușa Lidia din satul Corlăteni, raionul Rîșcani spune că la cei 85 de ani este nevoită să adune nuci din fâșiile forestiere din preajma satului și după ce la sparge, vinde miezul. E un venit suplimentar deoarece pensia abia de-i ajunge pentru a achita facturile. 

„Uite această mână, este calică, de la atâta umblat prin crengi și strâns la nuci, doar că anul acesta nuci nu-s. Anul acesta foarte puțin am strâns. Anul acesta am făcut trei mii, dar făceam oho cât.”

Oamenii spun că preferă să aducă la punctele de colectare câte puțin, în speranța că prețurile vor mai crește. Din cauza condițiilor meteo în acest an roada a fost una mult mai mică, iar prețurile oferite de angrosiști abia de le acoperă cheltuielile. 

„Avem câțiva copaci de nuci. Albe, frumoase, avem puține. Totul se scumpește.”

„Oamenii au livezi de nuci, dar și multe cheltuieli. Cei e 120 de lei? Prețurile cum au fost, așa și au rămas.”

Un kilogram de miez de nucă costă 150 de lei, iar cu coajă 25 de lei.

„Am strâns de prin fâșiile forestiere, câte o nucă, câte două, măcar un pic de adaus să am la pensie. Un kilogram costă 25 de lei. Aștept cumpărătorii.”

„Foarte puțin cumpără lumea, câte jumătate de kilogram, 200 de grame, foarte puțin. Câteodată câte un kilogram, dar asta foarte rar. Iată noi am stat azi, și am vândut 200 de grame și atât. Stăm aici toată ziua și doar înghețăm, până la patru.”

Oamenii din oraș spun că nu își permit să cumpere câte un kilogram de nuci.

„Am stricat două-trei nuci și deodată le-am mâncat, nu se strică, nu-și pierd proprietățile. Sunt foarte folositoare, bogate în vitamine. În comparație cu anul trecut, sunt scumpe.”

În Republica Moldova există aproximativ peste 20 de mii de hectare de livezi cu nuci.

 

sursa: tvn.md