Alexandru Grib. Om și Meșter

„A fi om e lucru mare”, spune un vechi proverb românesc. Deloc întâmplător, l-am amintit în circumstanțele acestui articol dedicat meșterului lemnar Alexandru Grib, din satul Cașunca. Îl cunoaște multă lume din raionul Florești și împrejurimi, până la Bălți, Soroca și mai departe. Este apreciat pentru măiestria sa, dar și pentru cumsecădenie, deoarece pune omenia deasupra interesului și a banului, scrie Ziarul Nostru.

         „Când fac un lucru, îmi place să-mi fie drag mie, în primul rând. Dacă nu, degeaba muncesc, spune meșterul. Cea mai mare problemă a butoaielor care se găsesc în negoț, este că sunt făcute din lemn verde, care este mai ușor de lucrat, dar nu-i de folos. În două – trei luni se corogește. Dacă lemnul e ales fără ciot și uscat la vreme, se primește un lucru minunat. Am butoaie de 20 de ani. Cheltuiala e foarte mare ca să le faci. Lemnul de stejar e scump și cercurile costă mult. Munca nu o mai socotesc. Acesta e un lucru care cere răspundere. Să faci rău, numai pentru bani, nu se poate. Dacă câștigi anul acesta bani și la anul ajungi să te blesteme toți, nu vei mai putea vinde. Eu, dacă se întâmplă ceva cât de mic, mă duc la om acasă, singur să văd și să repar.”

Se apropie sezonul vinului. Am vizitat atelierul meșterului, să urmărim, cum se face un butoi bun. Am văzut butoaie de la 10 litri până la 200-300 l și am aflat că istoria unui butoi începe din pădure și durează un an până la realizare. La ocoalele silvice se achiziționează lemn de stejar, care se despică în scânduri și se pun la uscat din toamnă până-n toamnă.

Alexandru Grib meșterește butoaie de 30 de ani. Îi place să prezinte lucrările la târgurile meșterilor populari, unde cu mândrie poartă haine naționale. S-a bazat întotdeauna pe propriile puteri. A învățat acest meșteșug la Condrița. A studiat o vreme și la universitate, îi plăcea filologia, dar a lăsat studiile pentru a fi aproape de familie și a câștiga un ban.

Sfătuiește pe fiecare să dedice timp cunoașterii:

„Mintea nu ți-o ia nimeni, ce am învățat, mi-a rămas în cap.”

În familie nu a transmis această artă: „Fata e măritată la Chișinău, băiatul mai mic studiază în România, iar cel mijlociu lucrează în Franța.” Se descurcă în gospodărie împreună cu soția Ala, care îi este mereu alături. Lucrează 7 ha de pământ, cresc animale: iepuri, nutrii, au cinci scroafe gata de a făta, păsări…, că-i de mirare, oare când mai au timp de odihnă?

Alexandru este și șef al stației de gaz din localitate, dar și consilier sătesc. Sfaturile lui sunt ascultate și crede într-un viitor mai bun: „Față de alte sate, în Cașunca se menține tineret, povestește dumnealui. Lume multă avem, se ocupă cu agricultura, grădinăritul. La moment se trage gaz, apă pentru o mahala. Avem un primar tânăr și ambițios. S-a schimbat vremea, poate să facem și noi ceva mai bine.”

Aceasta este fața unui gospodar adevărat și om de omenie, care ține talpa țării și de la care avem ce învăța: despre muncă, respect și speranță.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE