Criză națională în Noua Zeelandă, din cauza caprelor
O ″invazie scăpată de sub control″ de cerbi, porci şi capre distruge viitoarele păduri şi rezervoarele de carbon ale Noii Zeelande, conform unui grup pentru apărarea mediului.
Organizaţia neozeelandeză de mediu Forest and Bird a lansat miercuri o serie de hărţi, realizate pe baza datelor oficiale, conform cărora suprafeţe protejate de pe teritoriul principal al Noii Zeelande, dar şi zone de pe proprietăţi private, sînt invadate de mamifere sălbatice.
Grupul a solicitat ca în baza planului guvernamental pentru climă să fie acordate de urgenţă fonduri pentru cel mai amplu program de control al populaţiei de cerbi, porci şi capre desfăşurat pînă acum în Noua Zeelandă, a declarat directorul executiv al acesteia, Kevin Hague, citat într-un comunicat.
″Numărul şi dimensiunea (populaţiei de) cerbi, porci şi capre sălbatice de pe toate tipurile de suprafeţe din Noua Zeelandă au atins niveluri de criză″, a declarat el.
Pe aproape 100% din habitatul nativ trăieşte cel puţin o specie de cerb, porc sau capră, în timp ce două treimi din terenul pentru producţia de bază este invadat de aceste animale, a adăugat acesta.