Peste 20 de mii de locuitori din Drochia vor bea apă potabilă de calitate. În oraș a fost realizat un proiect de construcție a rețelei de apeduct, implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord, cu suportul Uniunii Europene. În total au fost construiți aproape 20 de km de rețea și reabilitate 5 sonde arteziene. Valoarea totală a proiectului este de aproape 92 de milioane de lei.
Până nu demult, din cauza țevilor vechi, unii locuitori din Drochia aveau acces la apă doar ziua, relatează nordnews.md.
„Ne bucură faptul că deja avem apă și toată noaptea. Calitatea apei este bună, dar are puțin miros de clor.”
„Suntem mulțumiți că s-au efectuat așa lucrări, dar acum o să vedem cum o să fie cu plata.”
„Este apă foarte bună. Adică, mama nici nu o filtrează. Nu necesită filtrare.”
„S-a schimbat calitatea apei în acel sens că este îmbogățită apa cu săruri minerale, așa ni s-a explicat. Și asta își va lăsa o amprentă pozitivă pe sănătatea oamenilor.”
„Acum și apa este fără întreruperi, și calitatea apei este mai bună. Și sper că în timp va fi tot mai bine. Mulțumim și oamenilor care au ajutat. Da, iată, Uniunii Europene”, spun oamenii.
Pentru construcția rețelei de apeduct, Uniunea Europeană a alocat 85,25 de milioane de lei. Autoritățile locale au contribuit cu alte 6,47 milioane de lei.
Alexandru Tirșu, consilierul local: „Grecii antici spuneau: „Noi suntem ceea ce bem”. Asta a fost o problemă foarte mare, de fapt. Inchipuiți-vă, oamenii cu diferite stări de sănătate cărau apa cu găleți. Acum apa este 24 din 24 de ore.”
Nina Cereteu, primarul orașului Drochia: „Contribuția primăriei este de aproape 6 milioane și contribuția Consiliului Raional – 500 de mii, care presupune reabilitarea stațiilor de pompare, reabilitarea sondelor, conectarea a circă 1200 de consumatori noi și reabilitarea apeductului central, circa 26 de kilometri. Astăzi toți consumatorii din oraș au apă de calitate, pentru că în cadrul proiectului s-a construit și o stație de tratare a apei. Cu forțe proprii, cu resurse proprii, niciodată primăria nu avea să aibă posibilitatea să efectueze asemenea volum de lucrări.”
Maria Prisacari, spune că acesta este unul dintre cele mai mari proiecte implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
Maria Prisacari, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord: „Proiectul de aprovizionare cu apă a orașului Drochia este un proiect implementat de către Agenția Dezvoltare Regională (ADR) Nord, finanțat din surse Uniunii Europene prin intermediul Agenţiei de Cooperare Internațională a Germaniei, în perioada ianuarie-octombrie anului curent, care cifrează peste 92 de milioane de lei.”
La evenimentul de inaugurare au participat şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, reprezentanţi ai Germaniei, dar și ai Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.
Jănis Mazeiks, ambasadorul, șeful Delegației UE în RM: „Am ales Drochia, pentru că a existat o problemă reală. Acesta a fost un proiect mare chiar și pentru Uniunea Europeană. Suntem foarte interesați de Republica Moldova ca vecin UE, care e stabil, prosper, se dezvoltă.”
Ulirich Kinne, șeful adjunct al misiunii Republicii Federale Germane în RM: „Schimbările climaterice ne învață despre valoarea apei potabile. Cetățenii joacă un rol important în tot acest proces, pentru că ei sunt acei care trebuie să contribuie, să suporte aceste tarife cost eficiente și să se conecteze la aceste servicii.”
Ana Mardare, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Noi în continuare vom sprijini astfel de proiecte. Le considerăm prioritare. Apreciem, îndeosebi, aportul partenerilor în acest sens.”
Un eveniment similar a avut loc și la Fălești. În oraș a fost implementat un proiect de aprovizionare cu apă în valoare de aproape 36 de milioane de lei. Acolo, 15.000 de locuitori vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă de calitate.