Echipamente noi pentru prevenirea consecințelor inundațiilor / FOTO
În perioada 4 – 22 octombrie, 630 de salvatori și pompieri din garnizoana Direcției Situații Excepționale mun. Chișinău, dar și a Direcției Situații Excepționale mun. Hâncești al IGSU sunt instruiți. Aceștia participă la 15 instruiri în cadrul proiectului „Îmbunătățirea timpului de reacție pentru prevenirea și lichidarea consecințelor inundațiilor în zona transfrontalieră”.
În cadrul seminarelor participă și reprezentanți ai autorităților publice locale care fac cunoștință cu aspectele teoretice și practice pentru prevenirea consecințelor inundațiilor. Tematicile abordate în cadrul seminarelor vizează studiul teoretic al echipamentelor din dotare folosite la inundații, procedura comună de traversare a frontierei de stat în caz de urgență, dezastre și situații excepționale, schimbul de informații în cazul intervențiilor, dar și studierea modelului european de răspuns la inundații.
În cadrul părții practice, participanții testează echipamentele achiziționate în cadrul proiectului. Seminarele sunt organizate în contextul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul „Îmbunătățirea timpului de reacție pentru prevenirea și lichidarea consecințelor inundațiilor în zona transfrontalieră”, are drept scop asigurarea siguranței și securității cetățenilor din regiunea transfrontalieră a României (județul Vaslui) și a Republicii Moldova (raioanele Hâncești, Criuleni, Anenii Noi, Dubăsari) prin abordarea provocărilor comune, implementarea activităților comune pentru prevenirea dezastrelor naturale, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență.
Tot în cadrul acestui proiect, Direcția Situații Excepționale a mun. Chișinău a IGSU a achiziționat echipamente în sumă de peste 90 mii de euro pentru prevenirea consecințelor inundațiilor. Astfel, în cadrul programului au fost procurate: 1 modul de colectare a datelor, 6 motopompe plutitoare, 6 motopompe cu nămol, 4 motopompe medii, 1 generator, 3 aparate de aer condiționat, 3 corturi, 1 rulotă, 50 furtunuri și 1 automobil.
Echipamentele achiziționate vor ușura munca angajaților din garnizoana DSE mun. Chișinău, și nu doar, în condițiile în care inundațiile din ultimii ani au avut efecte nefaste asupra populației.