Ministrul Agriculturii: Prețul la pâine ar putea să mai crească

Prețul la produsele de panificaţie ar mai putea crește, admite Ministrul Agriculturii, Viorel Gherciu. Oficialul a venit şi cu o explicaţie, în condiţiile în care, în prezent, recolta de grâu este cea mai bună din ultimii ani.

„Avem un an foarte bun la recolta de cereale şi cât nu ar părea de paradoxal, dar preţul a crescut. Explicaţia este următoarea: preţurile au crescut semnificativ la majoritatea imputurilor şi această creştere a preţurilor în lanţ, bineînţeles, până la urmă, are un impact asupra sinecostului de producere. Şi majorarea preţului la gazul natural, motorină, majorarea preţului la fertilizanţi, toate acestea duc, evident, şi la scumpirea în lanţ a produselor de panificaţie. Probabil, nu este exclus. Totul depinde care va fi evoluţia preţurilor la celelate imputuri sau tot ce stă la baza preţului de producere”, a spus Viorel Gherciu în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Prezent la aceeași emisiune, Vladimir Bolea, preşedintele comisiei parlamentare agricultură şi industrie alimentară, a spus că autorităţile examinează posibilitatea pentru a veni cu compensaţii pentru persoanele cu venituri modeste.

„Vom veni cu ajutoare țintite pentru persoanele vulnerabile cum sunt pensionarii, familiile cu mulți copii, în cazul în care vor crește prețurile la produsele alimentare, vom veni cu ajutor țintit pentru agricultori, dacă va continua majorarea prețului la motorină. Exportatorii de grâu acum câștigă, au prețuri foarte bune la export, în acest an ei își acoperă insuccesele pe care le-au avut în ultimii ani. Statul ar trebui să încaseze mai mulți bani din profitul pe care-l au ei, iar acești bani să fie redistribuiți pentru păturile social-vulnerabile” a menţionat Vladimir Bolea.

În ultimele săptămâni, majoritatea magazinelor din Moldova au afişat preţuri mai mari la unele produse de panificaţie. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, în acest an Republica Moldova a înregistrat o recoltă record de grâu, de 1,5 milioane de tone, media la hectar fiind de 4,6 tone, cea mai mare din ultimii 30 de ani.