Fructele crescute și păstrate calitativ își vor găsi piață de desfacere
Calitatea și păstrarea corectă a fructelor constituie direcția de bază a instruirilor și webinarelor organizate de Asociația ”Moldova Fruct”. În cadrul evenimentelor, pomicultorii sunt informați despre standardele de calitate a merelor, prunelor, caiselor și strugurilor de masă și metodele de apreciere a acestora.
Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova a contribuit și la elaborarea unor postere în care sunt ilustrate normele de calitate pentru aceste fructe. Acestea vor fi afișate în casele de ambalare și vor ghida angajații companiilor exportatoare, îndeosebi pe cei responsabili de sortare și ambalare.
Un exemplu în acest sens este o gospodărie multiramurală din raionul Cahul, care cultivă şi comercializează produse agricole. Actualmente aceasta gestionează 1900 hectare, 120 dintre care ocupă plantaţiile multianuale, preum măr, păr, struguri de masă. Cu suportul APM, aceasta a înființat o plantație de struguri de masă pe sistem de suport de tip Gable și s-a convins de avantajele acestuia faţă de cel tip “Spalier Vertical”.
Astfel, crește semnificativ calitatea – greutatea medie a strugurilor şi bobițelor se majorează cu circa 15%, indicele brix la recoltare este cu 2-3 grade mai ridicat, iar cantitatea producției comerciale – cu 30% mai înaltă. Obiectivul implementării sistemului de producere intensiv a strugurilor de masă – Gable este de a spori cantitatea şi calitatea strugurilor pentru a putea fi competitivi pe piețele de export.
Totodată, se soluționează o serie de probleme ale sistemului de cultivare “spalier vertical”, cum ar fi:
- repartizarea uniformă a masei foliare şi majorarea suprafeţei foliare active, ceea ce duce la sporirea cantității şi calităţii producţiei;
- ameliorarea situației fitosanitare prin repartizarea uniformă a lăstarilor şi eficientizarea tratamentelor cu pesticide (aplicarea nemijlocit în zona strugurilor);
- majorarea productivității muncii şi simplificarea acesteia la lucrările de întreținere şi recoltare.