Guvernul irlandez a anunțat joi că 84 % din populația țării a fost vaccinată anti-COVID-19 cu schema completă, în timp ce peste 90 % a primit cel puțin o doză de vaccin. Aceste cifre situează Irlanda în fruntea țărilor Uniunii Europene (UE) cu cel mai mare indice de vaccinare completă, în linie cu ţări ca Spania (72,7 %), Portugalia (78,8 %) sau Danemarca (79,8 %), şi mult înaintea altor ţări ca România (31,6 %), sau Letonia (43,6 %), potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
6.5M vaccines now administered here. Just on 84% of adults fully vaccinated & over 90% partially. The vaccines continue to reduce illness, hospitalisation, admittance to ICU & mortality. But please continue to take caution as the virus is still hugely prevalent. @HSELive
— Paul Reid (@paulreiddublin) August 19, 2021
Paul Reid, responsabilul Serviciul public de sănătate irlandez (HSE).
Până miercuri, autorităţile sanitare au vaccinat 3.559.460 de persoane cu prima doză, în timp ce alte 2.939.549 de persoane au primit şi cea de-a doua doză, într-o ţară cu o populaţie de aproape 5 milioane de locuitori.
Guvernul a făcut apel tinerilor să se vaccineze şi să respecte recomandările anti-COVID-19, mai ales în perspectiva începerii anului şcolar.
Autoritățile sanitare au început săptămâna aceasta să vaccineze anti-COVID-19 minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.