Bursele elevilor și studenților vor fi majorate cu 2,3 la sută. Decizia a fost luată de Executiv.
Astfel, potrivit notei informative în acest sens, elevii cu profil arte, dar și cei talentați vor primi burse de la 380 până la 560 de lei, în timp ce studenții din învățământul superior și elevii din învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterţiar vor ridica între 945 și 1015 lei.
De asemenea, doctoranzii și medicii rezidenți vor primi burse în funcție de anul de studii, de la 1.245 până la 1.420 de lei, în timp ce bursele de merit: a Republicii, a președintelui Moldovei, a Guvernului și ,,Gaudeamus”, vor varia între 990 și 1.640 de lei.
Mai mult, Guvernul a decis ca acestor tineri să le fie acordat și un supliment egal cu diferența dintre bursa stabilită și cea achitată pentru perioada 1 ianuarie până în data achitării.
Sumă prevăzută pentru implementarea proiectului este de 5,7 milioane de lei.