Pentru că nu le avem pe ale noastre, le cumpărăm pe cele străine

E deja luna mai, dar la piață, din producția autohtonă, găsim doar castraveți, ridiche, zarzavaturi. În schimb, avem în abundență din cele aduse.

„Cam acum este jumătate la jumătate din import și producția noastră. Castravetele este al nostru, ridichea, la fel, roșiile însă, sunt din import, dar oricum au gust. Și căpșuna este grecească, dar până când, este gustoasă și varza e din Macedonia, nu e a noastră.”

„Castraveții Parcani, am două soiuri – „Mirabela” și „Rodnicioc”, iar roșiile toate sunt din import.”

„Toată varza este importată din Macedonia, ajunge la 25 lei, 10 lei sau 8 lei. Am și ceapă, la 60 lei kg, a mea personală, de acasă.”

„Noi doar le vindem, dar toate sunt din Moldova, le importăm de la sudul Moldovei.”

Primele roșii moldovenești se vând la preț de 60 de lei kilogramul. Cele de import însă, sunt 15-20.

„Castraveții sunt importați din Criuleni, Onițcani, iar roșiile sunt importate. Avem și roșii de ale noastre, de la Fălești, roșii roz, care ajung la 60 de lei, iar castraveții, 30 lei.”

„Ceea ce e bun din import, e scump. Vânzătorii știu ce marfă au. Ceea ce nu e gustos, ei pun, de exemplu, roșiile la 15 lei, dar ele nu sunt comestibile.”

Le place sau nu, oamenii cumpără ce găsesc la piață, pentru că nu au de unde alege. Unde mai pui că nu le ajung bani, să se răsfețe cu produse scumpe.

„Mâncăm ce este pe piață și ce este pe piață.”

„Nu vreau din import, aștept să mănânc.”

„Ale noastre sunt mai gustoase, fără pesticide și mai calitative.”

„La noi, e imposibil să crești pe loc aici roadă, e mai convenabil celor de sus să importeze, că așa mai pot pune și în buzunar câte ceva, dar așa trebuie să investească.”

În curând, vom putea gusta căpșuni și cireșe de-ale noastre.