Obstacole în dezvoltarea sectorului apicol
În 2021, vom avea mai puțină miere. Din pricina secetei de anul trecut și din cauză că albinele au iernat foarte greu, în această primăvară, au murit 30-50% din albine.
Potrivit președintelui Asociației Naționale a Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim, apicultorii afectați de seceta din vara 2020 n-au fost incluși la subvenționare directă, deoarece Ministerul Agriculturii nu a elaborat și aprobat sistemul unitar de identificare a stupinelor și stupilor, conform politicilor Uniunii Europene în domeniu, scrie IPN.
Un alt obstacol important în dezvoltarea sectorului apicol este lipsa finanțării din partea statului a Planului de acțiuni pentru anii 2021-2022 privind implementarea Programului național de dezvoltare a apiculturii pentru anii 2021-2025, chiar dacă acesta a fost aprobat de către Guvern.
Potrivit responsabililor de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, afirmațiile precum că nu există finanțare pentru dezvoltarea apiculturii sunt „aberații”.
„Să examineze mai detaliat programul și planul și o să ajungă la concluzia că situația e un pic altfel. Marea majoritate a acțiunilor sunt prevăzute în regulamentele de subvenționare. Respectiv, ele sunt implementate prin intermediul subvenționării. Nimeni nu o să le aloce lor o sumă separată.”, a spus Valentin Roșca, șeful direcției Politici de Producție, Procesare și Reglementare a Calității Produselor de Origine Animală din cadrul Ministerului.
Cât despre subvenționare directă pentru apicultori per familie de albini, Instituția are altă poziție.
„Plățile directe nu sunt niște despăgubiri, ci niște stimulente pentru un anumit sector. Apicultorii însă percep plățile directe ca pe niște despăgubiri. Asigurarea este una dintre cerințe pentru a beneficia de subvenții. Subvențiile se dau în Republica Moldova pentru dezvoltare. Una dintre condiții pentru a putea accesa subvenții este și asigurarea bunurilor achiziționate, care sunt ulterior subvenționate de către stat. Este mecanismul de asigurare, statul nu trebuie să vină cu compensări diverse, ci trebuie să stimuleze asigurarea bunurilor sau a recoltelor, roadelor, în cazul apicultorilor. Respectiv, apicultorii trebuie să-și asigure recoltele, iar statul vine cu compensarea a 70% din valoarea primelor de asigurare.”, a explicat Valentin Roșca.
Potrivit datelor ANSA, în prezent, în Republica Moldova sunt înregistrați circa opt mii de apicultori.