Livezile de mere produc zeci de tone de oxigen
Afacerile cu mere se dezvoltă activ în lume. Un studiu al impactului producției asupra ecologiei a fost realizat de oamenii de știință de la Universitatea Cornell, SUA.
„În fiecare an, producția mondială de mere crește cu o medie de 2 la sută, în timp ce comerțul mondial cu aceste fructe scade cu 1%. Printre principalele cauze ale declinului se numără concurența crescută din partea pomușoarelor și fructelor exotice. Cu toate acestea, un alt motiv ține de extinderea suprafeței de cultivare a merelor și sporirea producției în țările în curs de dezvoltare, care anterior nu aveau tehnologii moderne de creștere, așa că au fost nevoiți să le importe”, spune Andriy Yarmak, economist FAO.
Potrivit EastFruit, declinul comerțului global cu mere proaspete este deja pozitiv din punct de vedere al mediului, deoarece transportul unui fruct consumă resurse de energie fosilă care poluează atmosfera și cresc emisiile de gaze cu efect de seră.
În același timp, livada de mere, conform estimărilor Universității Cornell, permite captarea anuală din atmosferă a peste 40 de tone de dioxid de carbon, ceea ce are un efect pozitiv asupra climei Pământului. Mai mult, îmbogățește atmosfera cu oxigen. Fiecare hectar produce aproximativ 30 de tone pe an.
Cu toate acestea, oamenii de știință au evidențiat și unele aspecte negative ale creșterii merelor. Acestea sunt, în primul rând, emisiile de CO2, datorate aplicării îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor, necesare pentru obținerea unei recolte bogate. Grădinile organice vor avea un mare avantaj, pentru că la creștere nu sunt folosite preparate chimice.
Experții subliniază, de asemenea, că dezvoltarea tehnologiei reduce la minimum aspectele negative. Utilizarea digitalizării tuturor proceselor și introducerea inteligenței artificiale vor scădea numărul operațiunilor din livadă. Acest lucru, la rândul său, va micșora cantitatea de îngrășăminte și produse fitosanitare utilizate. Vor fi folosite în momentul optim și doar în acele zone unde sunt cu adevărat necesare, ceea ce le va spori eficiența.
În plus, în viitor, vor exista mai multe echipamente care funcționează cu electricitate produsă din surse regenerabile de energie.
Prin urmare, dezvoltarea horticulturii, în general, și cultivarea livezilor de mere aduce mai multe beneficii decât daune ecologiei.