Restricții de pe ambele maluri ale Nistrului
Locuitorii platoului Cocieri sunt obișnuiți deja cu interdicțiile impuse de autoritățile de la Tiraspol. Restricții de circulație, de acces la terenurile agricole sau chiar la propria locuință. Într-o investigație publicată de portalul zonadesecuritate.md se arată că oamenii din cele cinci localitățile din stânga Nistrului, care sunt administrate de autoritățile constituționale de la Chișinău, au fost puși în fața unei noi limitări. De această dată, din partea dreaptă a Nistrului.
Feribotul de la Molovata, care în prezent este unica legătură dintre malul drept și stâng, nu mai admite începând cu data de 1 aprilie camioane cu o greutate mai mare de șase tone pe axă. Astfel, transportarea materialelor de construcție, a produselor agricole, a materialelor pentru încălzirea instituțiilor publice sau a îngrășămintelor este imposibilă.
DAN CARAMAN, agricultor, s. Molovata Nouă: „Ne-au pus indicatorul cu tonajul nu mai mare de șase tone pe axă, care pentru noi, agricultorii, e o problemă foarte mare, de exemplu, gospodăria noastră țărănească a rămas stopată de tot. Avem nevoie de îngrășăminte în această perioadă, acum să le aducem și ca să nu încălcăm indicatorul nu putem, e foarte costisitor să aducem câte o tonă, câte două tone, nu e real pentru noi. Ne oprim total în loc, noi nu mai putem face nimic trebuie să ne ducem doar în Transnistria să cumpărăm, nu știu ce să facem. Îngrășămintele nu le putem aduce nicicum, dar din regiune nouă nu ne dau acte că am procurat ceva îngrășământ.”
Potrivit investigației, Bacul Molovata se află în gestiunea Agenției Proprietăți Publice, iar până la urmă, s-a aflat că decizia privind indicatorul de șase tone pe axă a venit din partea Agenției Navale a Republicii Moldova. Aceasta a efectuat la data de 12 martie o evaluare tehnică a feribotului și a constatat starea lui deplorabilă.
CRISTIUC LILIAN, șef, Direcția Administrare Corporativă, Agenția Proprietăți Publice: „Această situație poate fi catalogata ca una obligatorie sau chiar imperativă, pentru că implică riscuri majore în procesul de traversare a râului Nistru. Dar pe de altă parte, asta nu înseamnă că practic s-a blocat circulatia pe feribot, cu asemenea cantități este o altă alternativă propusă cu circulatia camioanelor care sunt dotate cu trei sau patru axe care pot atinge o greutate de până la 15 tone, cu alte cuvinte nu este o interzicere totală.”
Mica flotă pe care o deține întreprinderea Bacul Molovata este epuizată de zeci de ani. În gestiunea ei, se află trei poduri plutitoare care cu greu ar face față necesităților populației. Căpitanul susține că situația este mai gravă decât pare și nu le mai salvează nici reparația.
OLEG ȘILOV, căpitanul Feribotului: „Reparația? Asta e mult timp de reparat și sunt mari cheltuieli, mai ușor de cumparat unul nou, mai ieftin o să fie, reparația o să ajungă că noi facem unul nou… Riscul e mare! Dar ce s-ar putea întâmpla? Socotiți, să se rupă în două și să se scufunde, acum sunt valuri liniștite, dar când sunt valuri mari este posibil. În așa cazuri nimeni nu vrea să stea la închisoare pentru asta. Pe pământ, mașinile trec testare tehnică, cu așa tonaj aveți voie, cu așa nu aveți voie. Nu cred să aducă unul nou, noi de câte ori am cerut și nu, asta e scump, în primul rând.”
Lucrătorii navei sunt de părerea că o soluție există, dar pentru asta ar fi nevoie ca responsabilii din capitală să negocieze traversarea prin regiunea transnistreană.
Despre procurarea unui feribot nou s-a vorbit la Chișinău de mai multe ori. În special, în ultima perioadă, când în rezultatul restricțiilor impuse de Tiraspol pe perioada pandemică, unitățile au fost exploatate în volum dublu, comparativ cu 2019. Au fost transportate 85 mii de autovehicule și 212 mii de pasageri. Însă discuțiile nu au evoluat în acțiuni concrete.