Statul dă, dar nu la toți…

Din 1 aprilie și până pe 4 iunie, la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, pot fi depuse dosarele de solicitare a subvențiilor per cap de animal. Sunt eligibili pentru plata directă proprietarii care dețin animale cu vârsta de cel puțin un an, înregistrate în fermele zootehnice amplasate în afara localității.

 „Este un proiect foarte bun, fermierii vor primi câte 500 de lei pentru fiecare ovină și caprină și 7000 de lei pentru vaci. Doar că, din cauza legislației Republicii Moldova, e foarte greu să îndeplinești autorizația sanitar-veterinară a fermei. Aproximativ 80 dintre fermieri se află pe terenuri publice, pășuni,” afirmă Pavel Prisăcaru, Președinte Federația Crescătorilor de Ovine și Caprine.

Ca să obțină subvențiile de la stat, fermierii trebuie să întrunească o serie de condiții. Una dintre acestea este: să fie deținător legal al bunurilor imobile și mobile, sau termenul de arendă al bunurilor imobile să nu fie mai mic de 5 ani.

„Ca să intri în posesia acestor terenuri, e o procedură foarte mare: delimitare, formare, inițiere și aprobare. Sunt nevoie de patru ședințe in consiliul local pentru toate aceste proceduri și durează aproximativ un an de zile. E obligatoriu ca fermierul să dețină contract de chirie s-au să fie proprietar. O altă condiție este să posede număr cadastral, aici e cea mai mare problemă. Chiar și primăriile spun că serviciile cadastrale durează foarte mult.”

Fermierii își doresc un dialog constructiv cu autoritățile și speră că se va ajunge la un numitor comun, pentru a simplifica procedura de obținere a banilor.

„Sperăm că în toamnă să putem veni cu o serie de modificări la aceste cerințe. Da, suntem de acord că avem nevoie de această autorizație, dar trebuie să găsim o modalitate ca să fie accesibilă pentru mai mulți fermieri. Din această cauză, mulți fermieri care au autorizație pe stână așteaptă numărul cadastral.”

Chiar dacă li se impun condiții, doar în acest mod fermierii își pot dezvolta afacerile pe termen lung.

„Statul are perfectă dreptate, noi asta încercăm să facem, ca să ajutăm fermierii să se dezvolte pe o perioadă lungă. Nu este interesul statului să investească bani într-un fermier pentru un an sau doi, dar pe o perioadă lungă și acest lucru este normal.”

Vor beneficia de subvenții agricultorii care au în proprietate cel puțin zece vaci și junci, 50 de oi și mioare pentru lapte, 30 de oi și mioare pentru carne, sau 30 de capre. Un alt detaliu important este că animalele trebuie să fie asigurate, în conformitate cu legislația în vigoare.

Regulamentul privind acordarea plăților directe per cap de animal poate fi găsit pe site-ul aipa.gov.md.