Pe măsură ce tehnologiile au avansat și informațiile au devenit mult mai ușor de accesat datorită internetului, s-a dezvoltat o nouă formă de dependență – cea de telefonul mobil și rețelele de socializare. Aceasta a devenit o problemă, mai ales, în rândul copiilor și adolescenților.
„Tehnologia avansează și cred că copiii prin asta se dezvoltă mai bine, dar eu nu sunt pentru telefoanele mobile.”
„Fiecare părinte știe ce este mai bine pentru copilul lui. Eu știu ce este mai bine pentru copilul meu. Noi mai bine ieșim la aer curat, pregătim online temele de la grădiniță și încercăm să petrecem cât mai mult timp afară, măcar de două ori pe zi. Telefoanele nu le folosim, nu le cumpărăm.”
„E ceva care îl desparte de părinți, o dădacă virtuală, copilul are nevoie de părinți, dar nu de telefon.”
„Trăim în secolul XXI și nu avem încotro, e clar că trebuie să controlăm puțin acest proces. Dar dacă copilul merge deja la școală probabil că e bine, fiindcă putem să-l monitorizăm mai ușor și să vedem dacă are nevoie de ceva.”
Încă de mici sau din adolescență, mulți visează să devină creatori de content pe internet. Principalul argument ce stă la baza unei asemenea decizii este că din asta se poate de câștigat notorietate și bani. Drept că, nu toți au noroc…
„Tot mai mulți tineri doresc să devină bloggeri, influenceri, ce părere aveți despre asta? Asta e o tendință mondială, nu doar în țara noastră, fiincă totul devine mai degitalizat.”
„Ei văd că prin asta poți mai ușor să câștigi, mai multă atenție să atragi. Se uită la diverși vloggeri, dar aici toți au o părere diferită.”
„Poate fi aceasta o profesie de viitor? Poate, dar trebuie și efort fizic, nu numai în telefon toată ziua, vedeți că toți depindem de el mereu.”
„Ce putem face ca să înlocuim mediul online? Nu putem face nimic, spre asta mergem, nu va fi nici o schimbare și trebuie să ne acomodăm.”
Psihologii spun că dependența de gadgeturi și rețelele de socializare, mai ales la o vârsta fragedă, poate duce la tulburări de personalitate sau chiar autism.
„Dacă vorbim de copii mici de până la trei-patru ani, în caz că le sunt livrate gadgeturi în loc de babyssiter, este foarte mare probabilitatea ca la acești copii să fie formată o demență digitală, tulburări de personalitate și chiar autism. Părinții foarte des folosesc această strategie, doar ca să fie lăsați în pace și să-și facă ei timp liber. Copii care cresc mai mari au deja acele legături neuronale specifice create, prin care ei să comunice sau să învețe anumite lucruri noi,” Valeria Crasov, psiholog.
Totodată, potrivit psihologului, atâta timp cât copiii petrec foarte mult timp în mediul online, ei nu mai au un ritm intelectual sporit.
„În această situație primitivismul se explică prin faptul că ei își manifestă corpul, fac diferite challeng-uri și prin acest aspect ei primesc foarte multe emoții pe care nu le pot lua din viața reală. Noi am încetat să mai interacționăm tete-a-tete, cu atingeri, emoții pe care le putem citi pe fețele altor oameni. Se reduce foarte mult din empatie atât timp cât stai doar pe rețele, fiindcă vorbești de fapt cu telefonul și nu cu omul în față. Avem tendința ca furia, agresivitatea sau chiar dragostea să o manifestăm pe rețele, deci rețele de socializare ne reduc din capacitatea noastră de a comunica.”
Copiii noștri s-au născut într-o lume tehnologizată. De aceea, nu ne mai mirăm că majoritatea are acces la aplicațiile din telefon mult mai devreme decât încep a citi sau a scrie.
Rămâne la discreția fiecărui părinte să decidă ce este mai bine pentru copilul său – o plimbare prin parc sau un joc pe telefon, deși, parcă pentru toată lumea, e clar ca „bună ziua” ce e mai bine…