Sergiu Stefanco: Sunt sceptic că mulți agricultori își vor asigura roada
Asigurarea în agricultură devine un subiect despre care se vorbește tot mai mult, în special, în ultimii ani.
În timp ce statul îndeamnă producătorii să prevină pierderile, majoritatea fermierilor se plâng că nu au suficienți bani și nici prea mare încredere în serviciile acestor companii.
Oleg Galbură, șeful secției Asigurări în Agricultură, din cadrul unei firme din Republica Moldova consideră că acele întreprinderi care nu își onorează obligațiile contractuale față de clienți știrbesc mult din credibilitatea celor de bună-credință. Cu toate acestea, fermierii rămân reticenți.
”Eu am un exemplu foarte clar, a unui coleg din raionul Căușeni, care anul trecut – 2019, a asigurat 100 de hectare de rapiță și până la moment nu a primit despăgubiri. Motivul invocat de compania asiguratoare a fost că nu au fost mai multe zile consecutive temperatura de -15 grade, a fost de -10, -15 grade și deci rapița nu a fost afectată în totalitate,” specifică Sergiu Stefanco, fermier, raionul Căușeni.
Antreprenorul precizează că în cazul porumbului, florii-soarelui, rapiței, orzului, viei și livezilor, există mai mulți factori ce pot afecta culturile, nu doar temperaturile joase.
Îmi dau seama despre ce este vorba în acel contract. Atunci când este vorba, concret, de cultura rapiță, există pe piață companii care au scris în contract: se înregistrează -15 grade și respectiv pe parcursul a 3 zile sau 72 de ore și respectiv dacă sunt numai 2 zile cu așa temperaturi înregistrate, acele companii dau refuz. Eu cunosc foarte bine, că am discutat cu agricultorii și este destul chiar de 4, 5 ore încontinuu să fie un îngheț puternic ca rapița să fie afectată. Și atunci nu poate fi vorba de o zi, două, trei. Contractul nostru, al companiei noastre, presupune înregistrarea a minus 15 grade și mai puțin. Nimeni nu stă să cronometreze timpul: o zi, două, trei, menționează Oleg Galbură, specialist în asigurări agricole.
La 16 ianuarie 2021, a intrat în vigoare Noua lege privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în sectorul agricol. Dacă până anul trecut, mărimea subvenției acordate de stat era de 50%, acum autoritățile vor achita 70 la sută. Sergiu Stefanco crede că mecanismul funcționării acestor 70% nu este clar.
”Atunci când ajungi în niște dispute cu compania de asigurare și ajungi la judecată, atunci pentru mine nu este clar. Compania o să-ți invoce la un moment dat doar cu 30 de procente, contribuția ta, 70 a fost a statului. Altă întrebare ar mai fi că să presupunem că mai iese după legea asta, o lege obligatorie, cum este legea obligatorie să asigurăm mașinile auto, ca noi, agricultorii, să asigurăm recoltele. Eu vreau să văd care este compania, pentru că să zicem că mâine începem toți agricultorii în masă, să asigurăm la o companie anumită. Care este garanția că compania aceasta, într-un an secetos cum a fost 2019, 2020 o să-și poată onora obligațiunile?, întreabă Stefanco.
”Există companii pe piață care au un capital statutar destul de înalt. În plus, mai au niște subscrieri de sute de milioane, cum este cazul companiei noastre – 220 de milioane de lei subscriși anul trecut. Aici, vreau să vă spun de mecanismul de reasigurare. Probabil suntem unicii pe piață care avem un contract de reasigurare și este deja de vreo 4, 5 ani încheiat. Noi, atunci când subscriem un risc pe un contract, le reasigurăm peste hotare”, răspunde reprezentantul companiei de asigurări.
În același timp, Sergiu Stefanco insistă că problema cea mare ține, de fapt, de competențele statului, mai ales în contextul deficitului bugetar. El nu crede că în asemenea condiții agricultorii vor face coadă în fața companiilor din domeniu. De partea cealaltă, Oleg Galbură se așteaptă la o creștere a numărului celor care se vor asigura.
În fiecare luni, miercuri și vineri, la 19:30, emisiunea Actualitatea LA RAPORT cu Mihaela Rudenco aduce în vizor principalele evenimente din țară informându-vă rapid și echidistant.