Agenția Spațială Europeană lansează o ”gheară” uriașă în spațiu. De ce?

”ClearSpace SA”, speră să lanseze prima misiune în 2025.

În prezent, aproximativ 2.800 de sateliți, se află pe orbită și circulă în jurul Pământului. Numărul e foarte mare, dar nu este absolut nimic în comparație cu cantitatea de obiecte defecte, cunoscut ca ”gunoi spațial”, care înconjoară globul.

Oamenii de știință estimează că aproape 3.000 de sateliți neactivi, orbitează în prezent pe planeta noastră, pe lângă cele 900.000 de bucăți de gunoi spațial, cu o lungime mai mică de 10 centimetri, care ar putea provoca o catastrofă dacă ar atinge un satelit greșit la un moment nepotrivit.

Oamenii de știință și inginerii se străduiesc să rezolve problema, dar Agenția Spațială Europeană (ESA), se gândesc la executarea uneia dintre soluțiile mai bizare: o ”gheară spațială”, care va prinde sateliți defecți mai mari și îi va direcționa înapoi spre atmosfera pământului, în care atât satelitul cât și gheara vor arde și descompune, fără a atinge pământul.

Planul a fost inițial conceput în 2019, dar acum ESA semnează oficial un contract cu start-up-ul elvețian ”ClearSpace SA” pentru a construi și a lansa prima sa misiune de eliminare a resturilor, numită ”ClearSpace-1”.

ESA contribuie cu 86 de milioane EUR la costul misiunii. Se așteaptă ca ”ClearSpace” va finanța restul, în timp ce încearcă să facă o afacere pe termen lung de eliminare a gunoiului spațial. Sperăm că această misiune poate deveni prima dintre multe, pe măsură ce umanitatea descoperă modalități noi și inovatoare de a curăța mizeria gigantică făcută din spațiul de deasupra atmosferei noastre.

”ClearSpace SA”, speră să lanseze prima misiune în 2025.

Sursa informației: https://www.cnet.com/news/european-space-agency-is-sending-a-giant-claw-into-orbit-to-clean-up-space-junk/