Oamenii de la sate au rămas fără furaje pentru animale, din cauza secetei, iar asta îi obligă să le vândă ori să le sacrifice.
Prețurile la vaci au scăzut mult – de la 15 mii de lei în 2019, la cel mult 9 mii în 2020, relatează nordnews.md.
Anul acesta, Aglaia Negru din satul Singureni va fi nevoită să renunțe la vaca ce-i asigura familia cu lactate pentru că n-are cu ce s-o hrănească. Problema cea mare este că nu are cui s-o vândă, așa că va fi nevoită s-o ducă la abator, unde un kilogram de carne de vită în masă vie costă doar 15 lei.
„Mă gândesc să o vând. Sunt cam ieftine, atâta am alergat, am muncit, am strâns nutreț pe deal, am legat strujeni, i-am clădit. Nici jom nu avem de unde lua, dacă în fiecare an cumpăram, anul acesta nu avem de unde cumpăra. Cumpărăm tărâțe și grâu, porumbul este foarte scump anul acesta”, spune Aglaia Negru, locuitoare, s. Singureni, r. Râșcani.
Dintre cei 2000 de locuitori ai localității Singureni, Râșcani, foarte puțini au vacă în gospodărie.
„Nu prea este rentabil, dar altă ieșire din situație nu am, ce să fac dacă pensia este mică, nu am cu ce să trăiesc. Nu mai ține lumea, la noi în sat sunt doar cinci vaci. Pot să le număr pe degete, eu am, o femeie în mahala și una în centru. Cei tineri s-au dus, iar bătrânii deja nu pot munci.”
Până nu demult, Dumitru Usatîi din satul Fundurii Vechi creștea câte șapte vaci, anul acesta s-a limitat însă la două. El se plânge că nu are suficient nutreț pentru iarnă.
„Producția este tare scumpă, grăunțele sunt scumpe, lucerna tot așa. Chiar recent am dat 3000 de lei pentru 100 de baloturi, dar eu când o să scot acești bani din vânzarea laptelui? Laptele este ieftin”, zice Dumitru Usatîi, locuitor, s. Fundurii Vechi, r. Glodeni.
În sat, au rămas doar câteva zeci de vaci. Câțiva ani în urmă, cireada număra în jur de 200 de cornute.
„Au rămas puține. Au fost într-o mahala 60, în alta peste 80, în cealaltă tot peste 80, iar acum au rămas 30-40 de vaci. Nu este rentabil. Dacă să ții pentru familie, atunci da, dar altfel nu este convenabil. Eu am ținut 20 de oi și două vaci.”
„Prețul laptelui este mic. Vinzi laptele cu trei lei pentru un litru. Dar să cumperi concentrate pentru mâncare, chiar grâul este patru – cinci lei un kg, cât trebuie să cumperi pentru o vacă? A fost secetă și nu este nutreț.”
„Este greu de ținut animale acum, mai ales că în sate sunt doar femei, din cauză că bărbații sunt plecați peste hotare. Nu mai cred să fie rentabil e mai simplu să te duci la magazin să cumperi un litru de lapte sau un kg de brânză.”
Sectorul zootehnic a înregistrat un declin esențial în ultimii ani, efectivul de bovine reducându-se de la circa 166 de mii de capete în 2018 și la 120 de mii – în aprilie 2020.
Furnizori de lapte din gospodăriile țărănești spun că nu are rost să țină animalele, întrucât afacerile demult nu mai sunt profitabile