Pandemia de COVID-19 a paralizat turismul. Potrivit statisticii, în primele nouă luni ale acestui an, prin intermediul agenţiilor din republică au plecat în străinătate în jur de 80 de mii de persoane. Cifra este cu 74 la sută mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Majoritatea moldovenilor au mers în Turcia, România și Egipt.
Din cei aproape 7 mii de străini care au vizitat Moldova în ianuarie-septembrie curent şi au beneficiat de serviciile turoperatorilor peste 95 la sută au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, iar restul – pentru afaceri sau tartament.
Țara noastră a mai fost vizitată de turişti din Federaţia Rusă, Turcia şi Marea Britanie.
În condițiile date, și încasările agenţiilor de specialitate au fost de doar 528 de mii de lei, ceea ce constituie un sfert din veniturile înregistrate în 2019.