Noi alerte de călătorie

Noi alerte de călătorie! Moldovenii vor avea acces restricționat pe teritoriul Armeniei, Uzbekistanului și al Turkmenistanului, potrivit Ministerului de Exeterne.

De la 1 octombrie, străinii care sosesc din țările ce fac parte din „Zona Roșie” sau „Zona Galbenă” vor putea intra în Uzbekistan doar dacă o să prezinte testul negativ COVID-19 efectuat cu 72 ore înainte de traversarea graniței. De asemenea, vor completa un formular de angajament în vederea autoizolării pentru 14 zile.

Totodată, Armenia a instituit regimul de carantină până la 11 ianuarie, cu păstrarea regulilor de intrare pentru cetățenii străini și apatrizi.

Excepție fac membrii echipajelor aeronavelor, șoferii/mecanicii de locomotivă care efectuează transport internațional de marfă, reprezentanții misiunilor diplomatice, birourilor consulare și ai personalului organizațiilor internaționale.

În legătură cu situația epidemiologică din Turkmenistan și a prevenirii răspândirii coronavirusului, măsurile de trecere a frontierei de stat pentru străini au fost prelungite până la 30 octombrie.