Culturile de mur, afectate de secetă
Temperaturile ridicate, dar și lipsa ploilor au creat dificultăți agricultorilor din republică. Seceta profundă a compromis o mare parte din culturile fermierilor, iar pierderile sunt colosale. Irina Pompuș din Teleșeu, raionul Orhei este profesoară de biologie, iar acum 4 ani și-a inițiat o mică afacere cu mure crescute ecologic.
„Suprafața este de aproape un hectar, mai exact 95 de ari. Avem trei soiuri cu diferite perioade de maturare, astfel încât să avem un conveier de fructe proaspete pe toată vara. Avem un soi hibrid Tayberry, între mur și zmeură cu care deschidem sezonul, urmat de Arapaho, care este un mur negru și ultimul soi din care mai avem fructe este Triple Crown”, relatează Irina Pompuș, producătoare de mure
Acest sezon a fost greu pentru agricultoare. Cu toate că și-a instalat un sistem de irigare aprovizionat cu apă din iazul localității, condițiile meteo nefavorabile i-au afectat pomușoarele, o mare parte s-au uscat chiar pe tufă. Dacă în anii precedenți își recupera cheltuielile, acum roada strânsă îi va acoperi doar o mică parte din investiție.
„Anul acesta, sincer să vă spun, îmi este rușine să vă spun. Cred că aproximativ vreo două tone le-am acumulat greu din toate soiurile. Spre exemplu, la soiul Arapaho lumea care culegea și inclusiv eu, dacă culegeam o tonă, anul acesta dacă s-au cules 150-200 de kilograme, drastic a scăzut productivitatea”, spune agricultoarea.
„Suntem la granița a două soiuri de mure, Arapaho și Triple Crown. Aceste soi este unul mai timpuriu, respectiv a avut de suferit în proporție de 80 la sută, din cauza secetei, a lipsei apei, dar și a temperaturilor înalte. Deja au fost efectuate lucrările de curățire și pregătire pentru un nou an roditor.
„Arapaho a avut și el de suferit în proporție de 50 la sută. Jumătate dintre fructe s-au uscat și vor trebui culese pentru a fi aruncate la gunoi.”
„În general în anul acesta, au avut de suferit destul de mult din multiple cauze. Una ar fi seceta, cu toate că avem un sistem de irigare, nu am reușit să monitorizăm și să salvăm la maximum toate fructele, iar o altă problemă a fost perioada mai rece din primăvară, mai și iunie, perioada rece și ploioasă. Exact atunci când plantele erau în floare și polenizarea nu a avut loc și fructele s-au format mărunte”, afirmă Irina.
Cantitatea mică de mure a determinat-o pe Irina să-și vândă producția doar prietenilor și unor consumatori fideli.
„Anul trecut din punct de vedere a productivității a fost foarte bine, dar au fost probleme cu piața de desfacere. Anul acesta piața de desfacere a fost foarte bună, dar nu am avut fructe destul de calitative și cantitate suficientă, în comparație cu cerința”, mai zice fermiera.
Producătoarea speră că următorul sezon îi va aduce o recoltă bogată, care, poate, va ajunge spre vânzare și pe piața internațională.