Lipsa precipitațiilor din acest an va afecta recolta din 2021
Condițiile meteo nefavorabile rămân a fi un pericol pentru fermieri și în sezonul agricol 2020-2021. Executivul pregătește un program în acest sens, astfel ca să fie asigurată securitatea alimentară a Republicii Moldova pentru anul viitor.
„Ne îngrijorează faptul că nu sunt precipitații. Că este afectată roada în acest an, e un fapt îndeplinit, însă lipsa de precipitații înseamnă probleme mari și pentru anul viitor. La sfârșitul lunii septembrie, agricultorii trebuie să semene grâul, iar în condițiile în care nu sunt precipitații de atâtea luni, prelucrarea terenului este complicată. Guvernul pregătește un program pentru anul viitor pentru a fi asigurată securitatea alimentară a țării și unele măsuri ar putea fi implementate din această toamnă”, a declarat Ion Chicu, Prim-ministrul Republicii Moldova.
Totodată, la prima ședință a Parlamentului din sesiunea de toamnă, urmează să fie aprobat pachetul agricol pentru susținerea antreprenorilor.
Acesta presupune subvenționarea dobânzilor la credite, finanțarea din contul TVA a impozitului funciar, a plăților fiscale aferente salariilor pentru producători, moratoriul asupra controalelor fiscale.
Toate măsurile au fost coordonate cu Fondul Monetar Internațional.