Mediul rural susținut în continuare de IFAD
75 la sută din populaţia rurală trăiește în sărăcie şi depinde de ceea ce câștigă din agricultură.
În acest sens, Programul IFAD își mobilizează resursele și creează posibilităţi pentru cei de la sate întru îmbunătăţirea alimentaţiei, sporirea producției agricole şi a profiturilor.
Mai acordă împrumuturi şi granturi la condiţii avantajoase.
Recent, a fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă.
„Obiectivul principal al Acordului rezidă în realizarea unui Proiect investițional cu finanțare din sursele IFAD în sumă de 18 939 000 Euro – credit pe termen lung și 5 537 415 dol. SUA – grant nerambursabil finanțat din Fondul de Adaptare, pentru o perioadă de șase ani”, a declarat Ion Perju, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Finalitatea Acordului constă în oferirea unei finanțări ușor accesibile, acordată pe termen lung la condiții preferențiale:
”Inclusiv cu elemente de grant – pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și sectorului privat din zona rurală, cu accente sporite pe creșterea economică, dezvoltarea unor afaceri mai atractive, sporirea competitivității produselor agroalimentare și crearea a noi locuri de muncă”, a relatat Ion Perju.
IFAD activează din donaţiile benevole ale 165 de ţări-membre, contribuţii speciale, intrările parvenite din rambursările împrumuturilor eliberate anterior, dar şi din veniturile investiţionale.
Volumul angajamentelor anuale pentru finanţarea proiectelor şi a granturilor constituie în jur de 450 milioane de dolari.