77 de elevi și studenți vor primi burse de merit

În anul de studii 2022-2023, vor fi acordate 77 de burse de merit elevilor și studenților, în scopul susținerii și promovării performanțelor academice în rândul tinerilor și implicării active a lor în viața social-economică a Moldovei. 

O decizie în acest sens a fost aprobată la ultima ședință a Guvernului.

Astfel, urmează a fi acordate următoarele tipuri de burse de merit: 12 Burse a Republicii, în valoare de 1.755 de lei, 30 de Burse a Guvernului, în valoare de 1.460 de lei, 15 Burse a Președintelui Moldovei, care variază între 1.235 și 1.595 de lei, și 20 de Burse „Gaudeamus”, în valoare de 1.060 de lei.

Pentru bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de nouă la profilurile/domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real și nu mai mică de 9,5 în alte profiluri/domenii de studiu.

Astfel, pentru competiția din anul academic 2022-2023, instituțiile de învățământ superior au înaintat 104 dosare, iar instituțiile de învățământ profesional tehnic – 22.