,,7000 de ani sub vin”: Proiectul științific și cultural care explorează originile viticulturii în Europa Centrală și de Est
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat lansarea proiectului științific și cultural „7000 de ani sub vin”, care explorează originile viticulturii în Europa Centrală și de Est, cu un accent special pe România și Republica Moldova. Cercetările evidențiază prezența viței-de-vie sălbatice pe teritoriul actual al țării noastre încă din perioada Miocenului, susținută de descoperirea unei frunze fosilizate de Vitis teutonica lângă Naslavcea și de vița-de-vie sălbatică existentă pe malurile Prutului și Nistrului.
Proiectul subliniază, de asemenea, rolul civilizației Cucuteni–Trypillia, care, acum 7000 de ani, a fost una dintre primele culturi europene care a cultivat vița-de-vie și a produs vin. Săpăturile arheologice de la siturile Ruseștii Noi, Săcăreuca și Vărvăreuca-VIII au relevat semințe de struguri și urme viticole, iar o frunză de viță-de-vie imprimată într-un fragment de lut din Brînzeni, datând de acum 6500 de ani, este considerată un simbol al tradiției viticole moldovenești.
Un aspect inovator al proiectului îl reprezintă producerea experimentală a unui vin din viță-de-vie sălbatică, recoltată din zonele împădurite de pe malul Prutului. Proiectul subliniază, de asemenea, potențialul colaborării transfrontaliere, având în vedere că civilizația Cucuteni–Trypillia s-a extins pe teritoriile Moldovei, României și Ucrainei.
Citiți mai mult:
Aloe vera în inima podgoriei: Cum se reinventează viticultorii francezi în fața schimbărilor climatice
AGRONOMIADA 2025 – cea mai mare competiție studențească agronomică din România și Republica Moldova
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.