Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Centrului Național Anticorupție (CNA) și UNFPA au organizat o conferință de lansare a Concursurilor „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” pentru anul 2022.
După cum a informat Președintele CCI Sergiu Harea, Concursul „Marca comercială a anului” a fost inițiat în anul 2003 și are drept scop promovarea practicilor de succes în domeniul businessului, familiarizarea consumatorilor cu cele mai bune mărci de pe piața autohtonă, precum și remarcarea celor mai competitive întreprinderi din Republica Moldova iar „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor”, care este la cea de a 9-a ediție, are drept scop de a identifica companiile ce au implementat cu succes managementul calității și promovează abordările moderne ale calității.
„Și în acest an, Camera de Comerț și Industrie alături de partenerii săi, tind să ofere businessului autohton posibilitatea de a se promova și a persevera, iar la ediția curentă a Concursului „Marca Comercială a Anului” provocăm antreprenorii să se înscrie la noua nominalizare „Locurilor de muncă prietenoase familiei”. Aici vom premia mărcile comerciale care echilibrează responsabilitățile de muncă cu responsabilitățile lor de îngrijire și familiale, prin crearea unei culturi și a unui mediu de lucru care să susțină și să ofere sprijin practic și abstract angajaților.” a mai spus Sergiu Harea.
La rândul său, Directorul general al AGEPI, Eugeniu Rusu, a menționat în cadrul conferinței că: „Marca comercială reprezintă un element esențial pentru orice afacere, indiferent de dimensiunea acesteia. Aceasta poate fi un nume, un logo, un slogan sau o combinație a acestora, care identifică și diferențiază produsele sau serviciile unei companii de cele ale altor companii. O marcă comercială puternică poate influența decizia de cumpărare a consumatorilor și poate crește loialitatea acestora față de brand. Cu această ocazie, încurajez agenții economici care au o marcă comercială înregistrată şi valabilă pe teritoriul Republicii Moldova să participe la Concursul Marca comercială a anului 2022. Participarea la acest concurs poate oferi titularilor de mărci comerciale o oportunitate de a-și promova afacerea și de a-și evidenția marca comercială în fața unei audiențe mai largi.”
Potrivit Nataliei Cheptea, Centrul Național Anticorupție, Nominalizarea „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat” are ca scop încurajarea companiilor private care implementează standardele de integritate, identifică și gestionează riscurile de corupție în activitatea lor și pun în aplicare proceduri eficiente anticorupție de a continua o abordare similară în afaceri.
Premiul integrității în afaceri vine să sprijine business-ul onest și să fortifice componenta de integritate în sectorul privat și să contribuie la crearea unui mediu de afaceri concurențial, corect, bazat pe standarde de integritate, transparență și profesionalism în interacțiunea cu sectorul public.
„Anul acesta extindem numărul de subiecți care pot participa la nominalizarea dată. Dacă până acum putea participa businessul mare, mic şi mijlociu, care deține cel puțin o cerere de înregistrare a mărcii sau o marcă comercială înregistrată, în 2023 am extins această categorie și anume pentru întreprinderile de stat sau municipale, societățile pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar de acțiuni.” a spus Natalia Cheptea
Fiind la cea de-a XX-a ediție, concursul „Marca Comercială a Anului” este unul dintre cele mai eficiente instrumente de promovare a mărcilor comerciale pe piața internă şi externă. Rezultatele concursului permit evidențierea liderilor şi stabilirea dinamicii comportamentului consumatorilor pe piața autohtonă.
Pentru premiul mare – „Mercuriul de Aur”, mărcile comerciale pot fi înregistrate în concurs la una sau mai multe nominalizări din cele ce urmează, conform criteriilor de profesionalism: Nominalizarea „INTER”; Nominalizarea „LIDERUL ANULUI”; Nominalizarea închisă „REPUTAŢIE ŞI ÎNCREDERE”; Nominalizarea „EXPORT”; Nominalizarea „REBRANDING”; Nominalizarea „IMM-UL FAVORIT AL ANULUI”; Nominalizarea „DEBUTUL ANULUI”; Nominalizarea „MARCA COMERCIALĂ RESPONSABILĂ SOCIAL”; Nominalizarea „FEMEIA ÎN AFACERI”; Nominalizarea „ECONOMIA VERDE”; Nominalizarea „BUSINESS ON-LINE”; Nominalizarea „AFACERI DE FAMILIE”; Nominalizarea „IMPLIMENTAREA STANDARDELOR DE INTEGRITATE ÎN SECTORUL PRIVAT” și Nominalizarea „LOCURI DE MUNCĂ PRIETENOASE FAMILIEI”.
Participanții concursurilor, în anul curent, vor beneficia și de unele avantaje: Publicitate suplimentară şi dezvoltarea imaginii mărcii comerciale, inclusiv a produselor şi serviciilor desemnate prin această marcă. Informația cu privire la participanți, la modul de desfășurare a concursului va fi mediatizată amplu pe paginile web și rețelele de socializare ale organizatorilor concursului, în mass-media, la conferințe de presă, în emisiunile televizate consacrate concursului; Aprecierea părților slabe și a celor forte ale mărcii comerciale. Specialiști și membri ai Juriului vor acorda consultații participanților; Oferirea gratuită, pe parcursul unui an, a serviciilor de pre diagnoză a proprietății intelectuale la întreprindere (experții AGEPI vor examina portofoliul obiectelor de proprietate intelectuală deținut de întreprindere și vor prezenta recomandări privind valorificarea eficientă a acestuia); Organizarea seminarelor/ training-urilor în domeniul proprietății intelectuale pentru angajații întreprinderilor participante la concurs, inclusiv la sediul întreprinderii (gratuit), 1 seminar, de o zi (8 ore), 12-16 persoane; Organizare de instruiri și consiliere în domeniul integrității și anticorupție; Reducere de 10% din taxa de participare în cadrul unei expoziții virtuale de pe platforma virtual-fairs.md; Reducerea de 20% din taxa de înregistrare pentru: Transmiterea cererii/ofertei firmei la Camerele de Comerț și Industrie din străinătate; Înserarea cererii/ofertei firmei în bazele de date cu ofertele comerciale gestionate de CCI; Participarea la misiuni economice în străinătate; Participarea la forurile bilaterale organizate în RM; Publicarea color, gratuită, în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală a imaginii mărcilor, laureate ale concursului, la solicitarea titularilor de marcă (pe parcursul anului); Publicarea gratuită a contactelor întreprinderii și domeniului de activitate în Catalogul informativ-publicitar „Mărcile comerciale de succes din Republica Moldova 2022″.
Pe parcursul a celor 19 ediții la concurs au fost înregistrate peste 1700 de mărci.
Stelian Manic, director Institutul de Standardizare din Moldova: „Companiile autohtone, când ajung cu produsele peste hotare, trebuie să-și prezinte calitatea produselor în baza unor standarde. Aceste standarte oferă companiilor cu care interacționează antreprenorii din țara noastră o siguranță. Și în cazul consumatorului e același lucru. Ne dorim ca companiile noastre autohtone să conștientizeze cât mai curând că dacă ele îți doresc să avanseze mai departe, nu pot să o facă fără ca să adapteze un standard și să înceapă să producă în baza acestuia. În drumul nostru spre integrarea europeană, aceasta trebuie să devină o normă.”
Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii bunurilor și serviciilor” este la cea de a 9-a ediție. Scopul acestuia este de a evidenția companiile care au implementat cu succes managementul calității și de a promova abordările moderne ale calității.
Acest concurs național de calitate este considerat drept o etapă de pregătire a întreprinderii pentru promovarea produselor pe piaţa externă. În această ediție, companiile care sunt certificate ISO vor prezenta un raport de autoevaluare bazat pe 5 criterii, în timp ce ceilalți participanți vor prezenta tradiționalul raport bazat pe cei 9 criterii de excelență în domeniul calității.
În total, pe parcursul celor 8 ediții, au participat 400 companii, iar miza concursului este „Zeița Calității”.
Câștigătorii celor două concursuri vor fi premiați în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”– cel mai așteptat eveniment al societății economice autohtone, care se va desfășura în vara acestui an.
Antreprenorii se pot înscrie la concursuri până pe 31 martie 2023, pe adresele viorica.cazacu@chamber.md, cristina.jereghi@chamber.md și valeriu.andronic@chamber.md. Toate materialele vor putea fi accesate pe pagina www.chamber.md, la categoria Concursuri.