Doi bătrâni din Portugalia au murit din cauza incendiilor

Trupurile carbonizate a doi bătrâni, care încercau să fugă din calea unui incendiu de vegetaţie care a devastat municipalitatea Murça din nordul Portugaliei, au fost descoperite într-un vehicul, au anunţat luni autorităţile, informează digi24.ro cu trimitere la Reuters.

Potrivit unei declaraţii făcute de primarul din Murça, Mario Artur Lopes, pentru postul de televiziune SIC, cadavrele au fost descoperite în jurul orei 16.30, după ce cuplul a fost implicat într-un accident de maşină în timp ce încerca să fugă din calea flăcărilor.

„Am găsit maşina complet carbonizată… cuplul a murit în interiorul maşinii”, a afirmat Lopes. „Este o situaţie complet dramatică în municipalitatea Murça… peste jumătate din municipalitate e în flăcări”, a precizat el, adăugând că „resursele pentru combaterea incendiului sunt insuficiente”.

Cei doi soţi aveau peste 80 de ani, scrie Agerpres.

Moartea cuplului vine după ce un pilot portughez şi-a pierdut viaţa vineri când avionul său cisternă s-a prăbuşit în timp ce lupta împotriva unui incendiu de vegetaţie în municipalitatea nordică Torre de Moncorvo.

Incendiul din Murça este unul dintre cele nouă incendii care se extind în prezent într-o Portugalie afectată de secetă, care se confruntă cu un val de căldură de săptămâna trecută. Pompierii luptă, de asemenea, împotriva incendiilor în alte ţări din sudul Europei, inclusiv în Spania vecină.