50 de mii de lei amendă pentru incendierea terenurilor
Codul contravențional a fost modificat la mai multe aspecte, unul din care ține de înăsprirea legislației și a pedepselor pentru cei care vor incendia intenționat terenurile cu vegetație uscată.
Proiectul de lege ce prevede modificarea Codului la aceste capitole a fost votat în lectură finală de către deputați în cadrul ședinței plenare de joi, 7 aprilie.
Potrivit legii, cetățenii care vor incendia intenționat terenurile cu vegetație uscată a pășunilor și pădurilor riscă să primească până la 50 de mii de lei amendă.
De la începutul anului, potrivit datelor actualizate ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate peste 6.000 de intervenții la lichidare a focarelor de ardere de iarba uscată, în urma cărora au fost compromise de foc peste 43.700 de hectare de teren. În majoritatea cazurilor, focul a fost aprins intenționat.