„Calea Ferată din Moldova” în situație critică

Situație dificilă la Întreprinderea Calea Ferată din Moldova. În timp ce mii de angajați nu și-au primit salariile și riscă să fie concediați, reprezentanții instituției sunt optimiști și spun că se întreprind măsuri pentru dezvoltarea companiei, deși problemele există mai mult de 10 ani.

„Țin să menționez că situația de la CFM a degradat continuu din anul 2009. Toate acțiunile întreprinse și lipsa situației care cerea implicarea imediată a adus la faptul că deja în 2019 apăruse premize reale pentru falimentul întreprinderii.” a declarat VITALIE MOCAN- prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică.

În prezent, sunt în desfășurare mai multe proiecte de modernizare a Căii Ferate din Moldova.

„Acum, CFM merge consecvent pe realizarea unui program de dezvoltare, care este prevăzut să fie implimentat până în 2031. Programul dat prevede așa etape ca restructurarea instituțională a întreprinderii, necesarul de investiții, prognoze financiare și ale traficului și surse financiare. Menționez că aceste eforturi titanice se fac pentru a moderniza și a o dezvolta continuu.” a menționat VITALIE MOCAN- prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică.

Una dintre problemele principale ale administrației este neachitarea salariilor din luna noiembrie, anul trecut.

Datoria creditoare a ”CFM” constituie 459,4 milioane de lei, ceea ce a servit drept temei ca subiectul să fie discutat în Parlament și să fie constituită o Comisie specială care să analizeze starea economico-financiară.

La ora actuală, instituția are peste șase mii de lucrători.