2021: mai multe cerealiere, mai puține animale
Deși anul agricol 2021 a fost mult mai bogat, roada de cerealiere și leguminoase fiind de 2,6 ori mai mare față de perioada similară a anului trecut, Moldova înregistrează o reducere a efectivului de animale, păsări, a producției de lapte și de ouă, potrivit Biroului Național de Statistică.
În primele nouă luni ale acestui an, în comparație cu aceeași perioadă a lui 2020, în gospodăriile de toate categoriile se constată o scădere a producției de lapte cu 9,9 la sută, creşterea vitelor şi păsărilor în masă vie s-a micșorat cu 3,4 la sută, iar producția de ouă – cu 1,8 la sută.
Totodată, la 1 octombrie, faţă de data respectivă a anului trecut a fost înregistrată micșorarea efectivului de animale de toate speciile în gospodăriile populației.
În același timp, în întreprinderile agricole, efectivul ovinelor și caprinelor a crescut cu 12,1 la sută, a bovinelor – cu 7,9 la sută și a păsărilor cu 2,2 la sută, mai arată statistica.