Situația pandemică continuă să fie critică în Moldova. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 19 corturi pentru informarea populației la Chișinău și Bălți, dar și în alte 12 raioane din republică.
Salvatorii au împărțit circa 2300 de pliante și 900 de măști de protecție.
În municipiul Bălți, au fost realizate și peste 40 de teste rapide anti-covid.
Mai mult, în localitățile din țară, autospecialele de intervenție au difuzat mesaje sonore privind infecția cu noul virus.
Oamenii sunt îndemnați să respecte normele sanitare, să poarte masca corect și să evite locurile aglomerate.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru situații de Urgență, acțiunile se vor desfășura și în următoarele zile.