15 milioane de dolari pentru gestionarea consecințelor secetei din Moldova
Republica Moldova ar putea beneficia de 15 milioane de dolari pentru gestionarea secetei din sudul țării. Despre aceasta anunță reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului care au semnat un Memorandum de Înțelegere cu Agenția Austriacă de Dezvoltare și Agenția Federală de Mediu Austria.
Pentru a primi banii, autoritățile urmează să elaboreze un proiect ce va fi propus spre finanțare din Fondul Verde pentru Climă.
Scopul este de a reduce riscurile asociate schimbărilor meteo pentru satele vulnerabile din sudul Republicii Moldova, prin protecția și utilizarea durabilă a ecosistemelor semi-aride.
„Memorandumul semnat oferă o bază pentru o colaborare constructivă și eficientă între MADRM și partenerii de dezvoltare, în vederea obținerii sprijinului financiar din partea Fondului Verde pentru Climă, orientat spre conservarea biodiversității și creșterea rezilienței populației vulnerabile la schimbările climatice din Moldova”, menționează Ministrul Agriculturii, Ion Perju.
Potrivit responsabililor, proiectul răspunde pe deplin angajamentelor asumate față de obiectivele Acordului de la Paris în vederea menținerii ratei de creștere a temperaturii medie globale cu mult sub 2 grade Celsius, dar și Deciziei XIII/4 a Convenției ONU privind diversitatea biologică în vederea integrării abordării ecosistemice de adaptare la schimbările climatice în planificarea strategică intersectorială.
„Proiectul include trei componente: Integrarea măsurilor de adaptare bazate pe ecosistem (AbE); Conservarea ecosistemelor; Guvernarea Climei. Prin prisma acestor componente, printre rezultatele scontate ale proiectului, urmează a fi obținut suport în elaborarea şi implementarea politicilor naționale de gestionare a secetei, care ar include activități de gestionare a apei și a secetei în regiunile din sudul Moldovei, precum și dezvoltarea planurilor de adaptare la nivel comunitar, cu accent pe agricultura rurală”, anunță Instituția.
Perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 48 luni.