3,6 mlrd de persoane se confruntă cu un acces insuficient la apă

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) arată că aproximativ 3,6 miliarde de persoane se confruntă în prezent cu un acces insuficient la apă cel puţin o lună pe an, potrivit raportulului din 2021 privind starea resurselor de apă la nivel global, scrie g4media.ro.

Se estimează că numărul persoanelor afectate va creşte la peste 5 miliarde până în 2050, potrivit raportului.

Documentul evaluează efectele schimbărilor climatice, de mediu şi sociale asupra resurselor de apă pe Terra, iar scopul său este de a sprijini monitorizarea şi gestionarea resurselor globale de apă dulce într-o perioadă în care cererea este în creştere, iar aprovizionarea limitată.

Potrivit raportului, din cauza influenţei schimbărilor climatice şi a fenomenului ”La Nina”, zone întinse de pe glob au înregistrat în 2021 condiţii mai uscate decât cele normale. Comparativ cu media hidrologică pe 30 de ani, zona cu debit sub medie anul trecut a fost de aproximativ două ori mai mare decât zona cu debit peste medie.

Între 2001 şi 2018, ONU a raportat că 74 la sută din toate dezastrele naturale au fost legate de apă. Cea de-a 27-a Conferinţă a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27) a îndemnat guvernele să integreze în continuare apa în eforturile lor de adaptare, aceasta fiind prima oară când apa a fost menţionată într-un document final al COP ca recunoaştere a importanţei sale critice.

Potrivit secretarului general al OMM, Petteri Taalas, deşi efectele schimbărilor climatice sunt adesea resimţite prin apă – precum secete mai intense şi mai frecvente, inundaţii extreme, precipitaţii sezoniere mai neregulate şi topirea accelerată a gheţarilor – nu există încă o înţelegere suficientă a modificărilor în distribuţia, cantitatea şi calitatea resurselor de apă dulce.

Raportul OMM urmăreşte să umple această lipsă de înţelegere, care ar fi utilă în asigurarea accesului universal în următorii cinci ani la avertismente timpurii privind pericole precum inundaţiile şi secetele, relatează Agerpres.