Românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României. În urmă cu 103 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.
Și în acest an, la București a avut loc tradiționala paradă militară, organizată în Piața Arcului de Triumf.
România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, iar relațiile noastre bilaterale au un caracter special datorită filonului identitar comun, legăturilor inter-instituționale şi inter-personale, de la cooperări sectoriale şi proiecte comune realizate inclusiv cu fonduri europene între Ministerele de linie, la înfrățiri între localitățile de pe cele două maluri de Prut.
România este principalul partener comercial-economic al Republicii Moldova spre piața Uniunii Europene.
Datele oficiale arată că în ultimii 11 ani, peste un milion de moldoveni au primit cetățenia română.
România sprijină Republica Moldova în lupta cu pandemia de Covid-19.